Franța. Concertele unui rapper, anulate pentru mesaje pro-teroriste
Data publicării:
Autor: Bogdan Cotigă
WhatsApp
Concertele rapperului francez Medine, controversat pentru titluri precum 'Don't Laik' şi 'Jihad', prevăzute să aibă loc în octombrie la Bataclan, sală pariziană în care a avut loc un atac jihadist în 2015 soldat cu 90 de morţi, au fost amânate pentru februarie 2019, într-o altă sală.

'Din respect pentru victimele atentatelor de la 13 noiembrie şi familiile lor, (...) Medine şi Bataclan au decis, din dorinţa de a calma spiritele, ca concertele iniţial prevăzute să aibă loc la Bataclan, pe 19 şi 20 octombrie 2018, să fie amânate şi mutate într-o altă sală pariziană', a precizat Bataclan într-un comunicat. 'Vă dau întâlnire la Zenith, în Paris, pe 9 februarie 2019', a anunţat la rândul său rapperul pe reţelele sociale, evocând o 'decizie dureroasă' luată 'din respect pentru familiile (victimelor - n.r.) şi pentru a garanta securitatea publicului'. 'Bataclan este tot ce mi-aş fi dorit', le-a scris el fanilor.

Cântece, în sensul texelor juhadiste

Programarea concertelor lui Medine la Bataclan a fost denunţată de responsabili politici de dreapta şi de extrema dreapta. Ei au invocat ca motiv unele dintre cântecele sale mai vechi precum 'Don't Laik' sau 'Jihad', despre care consideră că merg în sensul tezelor jihadiste islamiste. Mişcările de extremă dreaptă au făcut apel recent pe reţelele sociale la organizarea unor manifestaţii în faţa Bataclan. 'Unele grupuri de extremă dreaptă intenţionau să organizeze manifestaţii al căror scop este de a diviza, neezitând să manipuleze şi să reaprindă durerea familiilor victimelor', a subliniat Medine pe contul său de Facebook. O asociaţie a victimelor atentatelor de la 13 noiembrie 2015, '13onze15 Fraternite Verite', a considerat că Bataclan comite 'o eroare' programându-l pe Medine. În schimb, Life for Paris, una dintre principalele asociaţii ale victimelor, a apreciat că Bataclan este 'complet liberă să-şi organizeze programul', refuzând să folosească 'memoria victimelor în scopuri politice, cum este cazul în această afacere'.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel