FRICA lui Virgil Musta, dezvăluită: Am avut speranță, am fost mândru... sunt îngrijorat
Data publicării:
Autor: Roxana Neagu
WhatsApp
Dr. Virgil Musta, șeful secției Boli Infecțioase II de la Spitalul Victor Babeș din Timișoara, atrage atenția asupra situației critice din spitale. 

Medicul din Timișoara subliniază, conform Tion, că oamenii nu respectă măsurile de protecție și, ca rezultat, în timp ce ne așteptam ca numărul de cazuri să scadă, a crescut. În Timiș, spitalul este plin, au intrat în acțiune și spitalele suport în care, în curând, nu vor mai fi locuri, subliniază dr. Musta, care atrage atenția: ”Secția de Terapie Intensivă este plină. Aceste lucruri creează o situație gravă”. 

Virgil Musta a completat că teoriile conspirației fac foarte mult rău. ”Dacă acum se vor lua măsuri foarte eficiente, încă două săptămâni vom fi în pantă ascendentă. Atunci, în februarie, la început, îmi era frică că vom ajunge în situația Italiei, dar în momentul în care am ținut sub control pandemia am avut speranță, am fost foarte mândru de concetățenii mei, care au înțeles că se pot feri de această boală. Acum sunt din nou îngrijorat de ceea ce se întâmplă și îmi este frică că vom ajunge în situația Italiei”, mărturisește doctorul Virgil Musta.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel