Fructul oprit, episodul 4. Antena 1 a dat lovitura
Data publicării:
Autor: DCNews Team
WhatsApp
Fructul oprit
Fructul oprit
Cel de-al patrulea episod din noul sezon al serialului „Fructul oprit" a adus-o în atenția publicului pe marea actriță Maia Morgenstern și a introdus astfel în povestea producției un nou personaj, Magda.

Episodul difuzat aseară de Antena 1, care le-a oferit telespectatorilor momente emoționante şi secvențe pline de suspans, s-a impus ca lider detaşat de piaţã atât la nivelul publicului comercial, cu vârste cuprinse între 18 și 49 de ani, cât şi la nivelul întregului public din mediul urban, dar și la nivel național.

Cei mai mulți dintre români au ales să-și petreacă seara de miercuri urmărind episodul cu numărul patru din noul sezon „Fructul Oprit" (lansat la sfârșitul lunii trecute la Antena 1). Astfel, în intervalul 20.00 – 22:57, la nivelul publicului comercial, cu vârste cuprinse între 18 și 49 de ani, Antena 1 a înregistrat o cotă de piață de 20 % și un rating mediu de 6.2 procente, în timp ce pe poziția secundă s-a aflat principalul competitor, Pro TV, cu o cotă de piață de 16.6% și un rating mediu de 5.1 procente, iar cea de-a treia poziție a fost ocupată de Kanal D, care a obținut o cotă de piață de 11.1% și un rating mediu de 3.4 procente.

Şi în ceea ce privește publicul din mediul urban, în intervalul 20.00-22.57, Antena 1 s-a clasat pe prima poziție, înregistrând o cotă de piață de 14.5% și un rating mediu de 5.9 procente, iar pe poziția a doua s-a aflat Pro TV, cu o cotă de piață de 12.3% și un rating mediu de 5 procente.

Antena 1 a fost lider de audiență pe intervalul difuzării serialului "Fructul oprit" şi la nivelul întregii ţãri, obținând o cotă de piață de 14.5% și un rating mediu de 6.1 procente, în vreme ce poziţia secundã a fost ocupatã de aceastã datã de Kanal D, care a avut o cotă medie de piață de 14.1% și un rating mediu de 6 procente.

În minutul de aur (22:14), peste 1.4 milioane de telespectatori au ales să urmărească serialul produs de Ruxandra Ion pentru Antena 1.

Numeroase surprize pentru public

Episodul de aseară al producției „Fructul oprit" le-a adus telespectatorilor numeroase surprize. Secvențe emoționante, momente pline de suspans, și un nou personaj – Magda (interpretat de marea doamnă a cinematografiei românești Maia Morgenstern). Aceasta a ajuns în casa familiei Caragea, cu scopul de a-și cunoaște fiul. Magda și-a deschis sufletul în fața Anei și i-a vorbit despre viața ei. "Am rugat-o pe Mara, am rugat-o pe mama ta să aibă grijă de copilul meu. I-am scris, ea mi-a răspuns. Mi-a trimis o scrisoare și o fotografie a băiatului meu, când avea șapte ani. Astăzi a fost pentru prima oară când mi-a văzut copilul după atâția ani. E un băiat așa frumos!", este confesiunea pe care i-o face Magda Anei.

"Ești mama lui ...?", întreabă Ana (Cristina Ciobănașu), iar răspunsul nu întârzie să apară. "Da, sunt mama lui Ioan." , îi spune Magda.

"S-a întâmplat ceva?", vrea Ioan (Vlad Gherman) să știe. "Magda este mama ta." , îi mărturisește Ana.

Noul sezon „Fructul oprit" se vede, în fiecare zi de miercuri, de la ora 20.00, la Antena 1.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel