Furtuna tropicală Erick s-a transformat în uragan şi se îndreaptă spre Hawaii
Data publicării:
Autor: DCNews Team
WhatsApp
Furtuna tropicală Erick a crescut în intensitate luni şi s-a transformat în uragan în estul Oceanului Pacific, cu vânturi care ating viteze de 120 de kilometri pe oră, la aproximativ 1.600 de kilometri distanţă de Big Island din Hawaii, urmând să devină şi mai puternică în orele următoare, au avertizat meteorologii americani, citaţi de Reuters.

Erick, al treilea uragan al sezonului 2019, a fost inclus în categoria 1 pe scala uraganelor Saffir-Simpson, dar ar putea să ajungă în categoria a 3-a (cu vânturi de peste 178 de kilometri pe oră) în următoarele două zile, au anunţat specialiştii de la National Hurricane Center (NHC) din Miami. 'O scădere în intensitate este aşteptată să înceapă să se producă spre sfârşitul acestei săptămâni', au anunţat meteorologii americani. Specialiştii se aşteaptă ca uraganul Erick să scadă apoi în intensitate şi să fie retrogradat în categoria furtunilor tropicale în perioada în care se va afla cel mai aproape de coastele statului american Hawaii.

Potrivit meteorologilor, Erick va trece la mică distanţă de capătul sudic al Big Island, vineri dimineaţă. Prognozele indică şanse sporite de vânturi puternice provocate de Erick pe această insulă din Hawaii în ultima parte a săptămânii.

O altă furtună tropicală, Flossie, se deplasează în urma uraganului Erick, tot în estul Oceanului Pacific.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel