George Cosac, fost preşedinte al FRT: Vecerdea ne-a trimis un mail în care era inclus şi Iohannis
Data actualizării:
Data publicării:
Autor: Florin Răvdan
WhatsApp
George Cosac, fostul preşedinte al Federaţiei Române de Tenis, a reacţionat după ce Marius Vecerdea a contestat în instanţă numirea lui Ion Ţiriac la conducerea FRT şi a declarat că Vecerdea s-a folosit în unele momente de relaţia pe care o are cu preşedintele Klaus Iohannis. 

"Toate problemele au apărut în 2015, când dl Vecerdea a venit la noi şi ne-a zis că ar fi mai bine să plecăm acasă, pentru că astrele s-au reaşezat, avem un nou preşedinte. Imediat a urmat o adunare generală în care se introducea o moţiune de cenzură, în condiţiile în care pentru prima oară FRT primea două distincţii importante. În 2016 a trebuit să facem alegeri pentru funcţiile de vicepreşedinte pentru că, din câte am aflat eu, domnul Vecerdea se lăuda că doi dintre vicepreşedinţi şi-au dat demisia din cauza sa. Dânsul a participat la Adunarea Generală din postura de candidat, dar s-a retras şi la scurt timp a urmat această cascadă de procese", a declarat George Cosac la Antena 3. 

Mail cu Iohannis în CC

"Direct nu ne-a zis niciodată că are o relaţie cu domnul preşedinte, dar absolut întâmplător ne-a trimis nouă un mail în care în CC este preşedintele Iohannis. Îl am, vi-l pot arăta. Probabil a vrut să ne arate că are o relaţie extraordinară cu dânsul. Era un mail banal, dar a vrut probabil să ne arate că este în relaţii bune cu preşedintele. Se întâmpla în perioada 2015-2016. Domnul preşedinte nu a luat niciodată legătura cu noi pe tema asta, nu îl pot acuza de asta, din contră. Şi-a arătat toată deschiderea către sport", a mai spus Cosac. 

Fostul preşedinte al FRT a mai declarat şi că a avut intenţia de a se adresa justiţiei în această privinţă, însă s-a răzgândit. 

"Am vrut să fac acest lucru, dar o discuţie anterioară pe care eu am avut-o cu dumnealui, în care mi-a zis că a avut anumite probleme psihice, dar s-a tratat, m-a făcut să nu mai recurg la asta. Nu se poate, totuşi, să spui că vrei binele federaţiei, iar în spate să boicotezi. Interesul nostru este să facem bine, nu să stăm în procese cu unul ca Vecerdea. Dar când vine şi declară public că a fost sparringul Serenei Williams, e clar că nu îl poţi lua în serios de fiecare dată", a conchis fostul preşedinte al FRT. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel