Graţiela Gavrilescu se alătură grupului parlamentar Forţa Naţională
Data publicării:
Autor: Florin Răvdan
WhatsApp
Gratiela Gavrilescu
Gratiela Gavrilescu
Fostul ministru al Mediului, Graţiela Gavrilescu, a anunţat că se va alătura grupului parlamentar Forţa Naţională, alături de colegii Ştefan Băişanu şi Ion Cupă. 

"Vreau să pun capăt tuturor speculațiilor: mă alătur cu toată energia, priceperea și sufletul meu unui proiect în care cred cu tărie!

Este timpul să tragem linie și să ne uităm câtă substanță a mai rămas din doctrinele politice ale secolului trecut. Avem de ales între oameni și doctrine sleite de faptele celor ce și le-au asumat. Am ales oamenii! Sunt atâtea lucruri de făcut pentru oameni, că nu mai este nici o secundă timp de pierdut!

România are nevoie de o guvernare bună, de lideri pragmatici și bine pregătiți care să rezolve, să rezolve, să rezolve probleme. România are nevoie de un partid dinamic, orientat către obținerea unor rezultate în beneficiul românilor, acum, cât încă suntem pe valul creșterii economice și am creat premisele rămânerii profesioniștilor în țară!

Pornim la drum pentru a putea construi, împreună, țara pe care ne-o dorim:
Independentă, demnă, civilizată!

O Românie europeană a românilor! Școală, stradă, spital, mediu curat și sănătos, respect pentru valorile naționale autentice, pentru istoria, cultura și credința noastră!

Respect pentru familie, profesori, medici și profesioniștii din toate domeniile!

Respect și grijă pentru vârstnici, nemăsurată atenție pentru copii și tineri!

Respect pentru justiție și armată!

Respect pentru Constituție!

Aceasta este adevărata FORȚĂ a noastră!

Aceasta este FORȚA NAȚIONALĂ!", a scris Graţiela Gavrilescu pe Facebook. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel