„Subsemnatul Horia Constantinescu, membru al organizației Costinești, prin prezenta vă rog să luați act de demisia mea din această calitate, înțelegând să părăsesc rândurile Partidului Social Democrat", se arată în demisia sa.
Contactat de DC News, Horia Constantinescu a precizat că a aflat din presă despre declarațiile președintelu PSD Constanța, Felix Stroe potrivit cărora dacă va continua demersul de a candida la Primăria orașului se auto-exclude din PSD. Horia Constantinescu ne-a precizat că și-a depus demisia, considerând acest lucru o formă de „bărbăție și de verticalitate”.
Totodată, Horia Constantinescu a dat exemplul democrației din Statele Unite unde există alegeri interne care desemnează cel mai bun candidat, însă în cazul de față actualul primar Decebal Făgădău este susținut în urma unui sondaj printre cetățeni. Horia Constantinescu a mai precizat că a demarat și el un sondaj iar rezultatul votului va arăta cine a avut dreptate.
Horia Consntatinescu a fost până în noiembrie 2019 preşedinte al Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor iar la alegerile locale va candida pentru Primăria Constanța.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
- A murit Naomy, cea mai controversată vedetă a anilor 2000
- Când începe explorarea Cartofului de Aur, cel mai "scump" asteroid din spațiu, estimat la 10.000 de cvadrilioane de dolari. NASA a făcut anunțul
- Semafoarele care educă șoferii. Titi Aur: Spania are de foarte mult timp introdus acest sistem. E demonstrat 100% că sunt utile / video
- Adrian Negrescu: Va fi primul Paște fără miel pentru majoritatea românilor, în condițiile în care prețul cărnii a atins un nivel fără precedent în ultimii 30 de ani
- Weekendul 19-21 aprilie, marcat de un eveniment nemaiîntâlnit din 1941 încoace. Daniela Simulescu: Nu ne plictisim deloc zilele ce urmează!
- Prima luptă între un pilot uman și un avion controlat de inteligența artificială: Un "moment de transformare în istoria aerospațială"
- Chirieac, după riposta Israelului asupra Iranului: S-ar putea să încheiem această pagină neagră din istoria Orientului Mijlociu
- Paradox cu judecătoarea care nu știa că Sebi a murit. Motivul pentru care a făcut „gogonate“ în sala de judecată / video
- Klaus Iohannis, în Republica Coreea. E prima țară din regiunea Asia-Pacific cu care România a ridicat relațiile la nivel de Parteneriat Strategic, semnat în 2008
- Au început să apară supermarketuri low-cost. Locuitorii se declară încântați de prețurile mult mai mici ale produselor