Nu vrea să renunţe uşor şi promite că va trage şi mai tare la antrenamente pentru a-l convinge pe tehnicianul Felice Mazzu (53 de ani) să-l folosească. Ianis recunoaşte că mai are de crescut. Are nevoie să progreseze la partea fizică, dar şi la cea mentală. "Am venit să joc. Cu siguranţă trebuie să lucrez la capitolul psihologic, unde m-am şi îmbunătăţit un pic. Acum doi ani aveam un mental moale. Nu mă simt complet acasă, pe stadionul din Genk, iar chimia dintre noi, jucătorii, trebuie să fie mult mai bună", a precizat mijlocaşul naţionalei României, pentru knack.be. Hagi jr. nu a scăpat nici de întrebările şi asemănările cu tatăl său:
"Multă lume greşeşte când mă compară cu tata. El a fost un veritabil număr 10. Avea o accelerare fenomenală. Piciorul său stâng lua mereu prin surprindere apărătorii adverşi. Era un bun dribleor - cel puţin în ultima treime - însă colegii lui mi-au spus că era şi egoist. Primeau mingea doar după ce dribla el. Tata crede că jocul său se poate asemăna cu cel al lui Diego Maradona sau Lionel Messi. Eu sunt mai mult un playmaker. Tatăl meu oferea puţine pase, eu încerc cât mai multe. Darul meu este acela de a crea oportunităţi pentru ceilalţi jucători, trăgând după mine echipa. Tatăl meu îmi spune că sunt un număr 10, cu clarviziune în joc, precum Zinedine Zidane sau Johan Cruyff".
Ianis Hagi a prins doar 5 partide pentru Genk în acest sezon, 4 în campionat şi una în Supercupa Belgiei (151 de minute). S-a făcut remarcat cu un gol şi o pasă decisivă. În acest moment, site-ul de specialitate transfermarkt.com îi oferă o cotă de piaţă de 6 milioane de euro.
[citeste si]
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
- Horoscop 28 martie: Balanță, Scorpion, Săgetător, Capricorn, Vărsător, Pești. Zodia care are nevoie de o schimbare. Bucură-te de viață!
- Alternativa din capitalele europene, după interzicerea centralelor pe gaz. Ștefan Pălărie (USR): Nu transportă gaz până în apartament
- Dan Negru mai vrea o lege dacă se decide închiderea supermarketurilor în weekend: Să-i interzică lui Bartoș!
- AFM, finanțare de 1900 de euro pentru fiecare familie unde venitul pe membru este sub 1700 de lei. Ce este programul ”Prima Conectare”. ”Aduceți civilizația în casa omului”
- BANCUL ZILEI: După căsătorie...
- Modificarea adusă de Guvern pentru cei care locuiesc la bloc. Se schimbă modul de calcul și costurile pentru consumul de energie termică
- Mișcarea care va reduce drastic numărul de cancere în România. Ce e Programul Horizon. Aflăm totul de la europarlamentarii Dreapta Unită
- Strategul Cristian Socol, reacție la ultimele date Eurostat despre România. Am depășit și Ungaria. Cea mai mare viteză din ultimii 10 ani
- Şedinţă de Guvern: Modificarea unor măsuri fiscal-bugetare, pe ordinea de zi
- BANCUL ZILEI: Bulă, test la școală
- 97% din deșeurile din România sunt de proveniență industrială. Adevărul care doare: De aici luăm infringement-uri
- Detalii din culisele filmului Kingdom of Judas, prima producţie românească vorbită în limba engleză
- Lazea (BNR) spune că nivelul de trai din România nu mai crește. Ciuvică: Bate și el câmpii