Marinela Ţepuş, directorul Teatrului Nottara, a avut o intervenție telefonică la Antena 3 și a vorbit despre intenția Guvernului de a închide iar teatrele:
„Înțeleg că la recomandarea epidemiologilor se face acest calcul? Păi, când a scăzut și s-a făcut celălalt calcul, nu tot la recomandări s-a făcut? Suntem confuzi, mai există credibilitate cu aceste calcule? Eu cred că nu.
Am niște întrebări, chiar pentru domnul ministru al Sănătății. S-au făcut niște statistici pentru a arăta care sunt focarele în teatre, câți oameni s-au îmbolnăvit în teatre? La noi, fiecare spectator semnează și face o declarație pe proprie răspundere, lăsându-ne telefoanele. Avem, de la începutul pandemiei până acum, la 150 de angajați, doar 9 cazuri de infecție. Niciunul dintre colegii mei nu au transmis mai departe. Toți au stat în carantină.
Fără o statistică reală, fără a știi cât de periculos e să mergi la restaurant, la teatru, sau să mergi la școală, auzim că a crescut, în școli, numărul de cazuri. Oare, copiii aceia nu s-or fi dezinfectat la telegondolă, pe pârtie, unde e mare înghesuială și unde nu se ocupă nimeni.
Abia ne ducem zilele, am luat toate măsurile, vindem un loc da unul nu, avem un liber între rânduri, mai mult decât atât ce putem face? Nu am avut nicio reclamație că un spectator s-ar fi îmbolnăvit în teatru.
Toate teatrele de stat sunt subvenționate în proporție de 90-05%, nu știu ce se dorește. A fost un atac scandalos în care, culmea, o doamnă critic de teatru a avut o revelație că, tocmai acum, nu avem aviz de funcționare ISU. Da, teatrele din București nu au aviz ISU și nici nu vor primi. Dacă toate lucrurile astea sunt spuse acum, când abia mai existăm, dar când publicul vine la teatru, noi vindem biletele în 2-3 zile. Nici școlile nu au aviz de funcționare ISU“, a precizat Marinela Țepuș, directorul Teatrului Nottara.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
Citește articolele cu aceleași etichete:
- Cine a fost iubirea secretă a lui Toma Caragiu. Din cauza ei actorul a intrat în depresie și a stat închis în bibliotecă zile la rând
- România e cu un pas înainte față de țările Schengen. Despescu: Toți apreciază modelul românesc. Suntem bifați ca model de urmat / video
- Corneliu Ștefan: În Dâmbovița s-au pornit motoarele în cel mai mare proiect cu fonduri europene din istoria Regiunii Sud-Muntenia
- Air Schengen și nu prea. Românii, controlați pe aeroporturile din Paris și Viena. Klaus Iohannis anunță "o discuţie foarte serioasă"
- Răsturnare de situație la înmormântarea lui Costel Corduneanu. Ce a decis familia pentru cel supranumit „Stăpânul Moldovei“
- Tânărul întors din Olanda care și-a deschis grădină cu lalele pe 2.000 de mp. Accesul pentru public este liber, iar ședința foto profesională e inclusă
- Scenariul lui Adrian Năstase privind războiul din Ucraina / video
- Visul gălățenilor a devenit realitate. A fost lansată nava de pasageri
- Ninge în mai multe zone din România. Imaginile zilei, cu pomii înverziți acoperiți de zăpadă, după temperaturi de peste 30°C / foto și video în articol
- Naty Badea: Nu mai este de trăit în Italia. Mie îmi este foarte teamă chiar și să merg pe stradă
- Ce zic bucureștenii despre candidatura lui Cîrstoiu: O problemă cam mare pentru dânsul
- Paradoxul unei înfrângeri usturătoare a lui Cîrstoiu la PMB. Chirieac: Până la urmă nu e o catastrofă
- Avocatul Poporului, sesizat privind dificultățile de exprimare ale copiilor cărora pandemia le-a luat doi ani de școală