Rata anuală a inflaţiei a crescut în luna august la 5,1%, de la 4,56% în iulie, în condiţiile în care mărfurile nealimentare s-au scumpit cu 6,78% faţă de aceeaşi lună a anului trecut, cele alimentare cu 4,15%, iar serviciile cu 2,61%, potrivit datelor publicate marţi de Institutul Naţional de Statistică (INS).
În acest an, cea mai mare rată anuală a inflaţiei a fost înregistrată în luna mai, respectiv 5,41%, acesta fiind cel mai mare nivel din februarie 2013, când a ajuns la 5,65%.
"Preţurile de consum în luna august 2018 comparativ cu luna august 2017 au crescut cu 5,1%. Rata anuală calculată pe baza indicelui armonizat al preţurilor de consum (IAPC) este 4,7%. Rata medie a inflaţiei în ultimele 12 luni (septembrie 2017 - august 2018) faţă de precedentele 12 luni (septembrie 2016 - august 2017), calculată pe baza IPC, este 4,2%. Determinată pe baza IAPC, rata medie este 3,5%", se arată într-un comunicat al INS.
BNR estimează o rată a inflaţiei de 2,7% pentru anul 2019
Rata medie lunară a inflaţiei în primele opt luni din acest an a fost de 0,3%, faţă de 0,1% în perioada similară din 2017. La începutul lunii august, Banca Naţională a României (BNR) a revizuit în scădere la 3,5%, de la 3,6% prognoza de inflaţie pentru finalul acestui an. Pentru finalul anului 2019, BNR estimează o rată a inflaţiei de 2,7%, în scădere cu 0,3 puncte procentuale.
România a avut în iulie, pentru a şasea lună consecutiv, cea mai mare rată anuală a inflaţiei dintre statele membre ale Uniunii Europene, cu un avans al preţurilor de consum de 4,3%, în scădere totuşi faţă de o rată anuală a inflaţiei de 4,7% înregistrată în luna iunie, arată datele publicate la mijlocul lunii august de Oficiul European de Statistică (Eurostat).
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
- Cine a fost iubirea secretă a lui Toma Caragiu. Din cauza ei actorul a intrat în depresie și a stat închis în bibliotecă zile la rând
- România e cu un pas înainte față de țările Schengen. Despescu: Toți apreciază modelul românesc. Suntem bifați ca model de urmat / video
- Corneliu Ștefan: În Dâmbovița s-au pornit motoarele în cel mai mare proiect cu fonduri europene din istoria Regiunii Sud-Muntenia
- Air Schengen și nu prea. Românii, controlați pe aeroporturile din Paris și Viena. Klaus Iohannis anunță "o discuţie foarte serioasă"
- Răsturnare de situație la înmormântarea lui Costel Corduneanu. Ce a decis familia pentru cel supranumit „Stăpânul Moldovei“
- Tânărul întors din Olanda care și-a deschis grădină cu lalele pe 2.000 de mp. Accesul pentru public este liber, iar ședința foto profesională e inclusă
- Scenariul lui Adrian Năstase privind războiul din Ucraina / video
- Visul gălățenilor a devenit realitate. A fost lansată nava de pasageri
- Naty Badea: Nu mai este de trăit în Italia. Mie îmi este foarte teamă chiar și să merg pe stradă
- Ninge în mai multe zone din România. Imaginile zilei, cu pomii înverziți acoperiți de zăpadă, după temperaturi de peste 30°C / foto și video în articol
- Ce zic bucureștenii despre candidatura lui Cîrstoiu: O problemă cam mare pentru dânsul
- Paradoxul unei înfrângeri usturătoare a lui Cîrstoiu la PMB. Chirieac: Până la urmă nu e o catastrofă
- Avocatul Poporului, sesizat privind dificultățile de exprimare ale copiilor cărora pandemia le-a luat doi ani de școală