Codrin Ștefănescu a anunțat ce se va întâmpla cu salariile după ce a apărut documentul prezentat de Florin Cîțu prin care se arată că veniturile ar putea îngheța în 2019. Secretarul general adjunct al PSD a explicat la Realitatea tv, cu puțin timp în urmă, că românii nu au de ce să își facă griji pentru că programul de guvernare nu prevede nicio micșorare sau scădere a salariilor sau a pensiilor.
"Noi avem niște grafice"
"PSD a anunțat că va crește salariille până în 2021, ca și pensiile, după o grilă. Nimeni nu vorbit de înghețarea salariilor, este vorba despre chestiuni cu totul privilegiate, la fel ca și la pensii speciale. Noi avem niște grafice pe care și doamna ministru Olguța Vasilescu și domnul ministru Teodorovici le-au prezentat în spațiul public. Dacă există cereri, de exemplu reglementări europene de la Comisia Europeană, de la Bruxelles și se spune că la nivel european se cer niște lucruri, intră în dezbaterea publică" , a declarat Codrin Ștefănescu.
Este doar o corespondență
Cu privire la documentul trimis la Bruxelles în care se vorbește despre această posibilă înghețare, Codrin Ștefănescu susține că "este doar o corespondență, ceea ce cere Comsia Economică, nu are nicio legătură cu ce se discută în România. În momentul în care primim un punctaj de acolo, anunțăm public pe români despre ce este vorba. Nu există în programul de guvernare să înghețăm sau să micșorăm salariile. Noi doar le mărim și salariile și pensiile și în mediul privat și în cel public. Acolo este vorba despre înghețarea salariilor unor oameni care sunt în niște poziții foarte importante, cum sunt președinți de agenții de stat, companii de stat", a mai declarat social-democratul.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
- Horoscop 25 aprilie: Balanță, Scorpion, Săgetător, Capricorn, Vărsător, Pești. Zodia care nu trebuie să mai amâne o discuție delicată! Nu vei scăpa
- Satul în care vin turiști din Austria, Germania, Belgia și de peste Ocean. Tanti Emilia dezvăluie secretele ciorbei de miel: ”Este regele ciorbei”
- O nouă escrocherie face ravagii în Franța. Ce este metoda "cetățeanul român"
- Acoperiș pe toate blocurile. Sociologul Bulai vine cu o idee inedită, ca la țară, dar cu ”super rentabilitate”: Micul Paris pe bune!
- Mugur Ciuvică a spus cine ar fi cel mai bun președinte pentru România: E la ani lumină față de orice contracandidat / video
- Ucraina a refuzat ca o stradă din Odesa să se numească Mihai Eminescu. Ce variante au fost acceptate
- Loto 6/49. Rezultatele tragerilor de joi, 25 aprilie, 2024. Report cumulat la Noroc de peste 1,85 milioane de euro
- Iohannis zice că "economia României nu șchioapătă". Coșea: Bineînțeles că nu, pentru că se târâie ca un melc. Ce îi trebuie pentru a deveni "tigru"
- Salariu minim mai mare decât cel minim pe economie și șase salarii compensatorii pentru toți angajații din bănci. Acordul parafat miercuri cu sindicatele
- Dovada așteptării pentru București. Procentele pentru noii candidați, după ruptura PSD - PNL din Capitală - sondaj dcnews.ro