„Sediul Zerlendi al Institutului de Pneumoftiziologie Marius Nasta are clădiri extrem de vechi având peste 100 de ani, situație pe care am semnalat-o în repetate rânduri. Renovarea sediul presupune lucrări de consolidare, care efectuate ar duce la un cost extrem de mare al renovării. Demersurile pe care le-am inițiat până în prezent au dus la aprobarea de către Ministerul Sănătății a construirii unei clădiri noi, prin aprobarea studiului de prefezabilitate”, transmite managerul Institutului, dr. Beatrice Mahler.
Cele 140 de paturi împărțite în mod egal pentru pacienții cu afecțiuni pneumologice și cei cu tuberculoză își suspendă activitatea din 1 iulie 2020.
Eforturi suplimentare pentru suplinirea paturilor pentru tratament
„În Institutul Marius Nasta se vor face eforturi suplimentare pentru ca minusul de paturi din cauza închiderii secției Zerlendi să afecteze cât mai puțin tratamentul oferit pacienților cu afecțiuni respiratorii care sunt diagnosticați, tratați și monitorizați în institut.
Situația închiderii secției Zerlendi s-a discutat ieri cu ministrul Sănătății, dr. Nelu Tătaru, care ne-a precizat că se va implica în găsirea de soluții pentru rezolvarea acestei situații și că problematica pacientului cu afecțiuni respiratorii va fi prioritară pentru Ministerului Sănătății, mai ales în contextul pandemiei de COVID care lasă sechele asupra funcției pulmonare, iar acești pacienți vor avea nevoie de reevaluare pneumologică”, se mai arată în comunicat.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
Citește articolele cu aceleași etichete:
- Horoscop 25 aprilie: Balanță, Scorpion, Săgetător, Capricorn, Vărsător, Pești. Zodia care nu trebuie să mai amâne o discuție delicată! Nu vei scăpa
- O nouă escrocherie face ravagii în Franța. Ce este metoda "cetățeanul român"
- Salariu minim mai mare decât cel minim pe economie și șase salarii compensatorii pentru toți angajații din bănci. Acordul parafat miercuri cu sindicatele
- Mircea Badea, propunere tare pentru șoferii de mașini electrice: Ori protejezi natura, ori ce faci?!
- Satul în care vin turiști din Austria, Germania, Belgia și de peste Ocean. Tanti Emilia dezvăluie secretele ciorbei de miel: ”Este regele ciorbei”
- Acoperiș pe toate blocurile. Sociologul Bulai vine cu o idee inedită, ca la țară, dar cu ”super rentabilitate”: Micul Paris pe bune!
- Ucraina a refuzat ca o stradă din Odesa să se numească Mihai Eminescu. Ce variante au fost acceptate
- Mugur Ciuvică a spus cine ar fi cel mai bun președinte pentru România: E la ani lumină față de orice contracandidat / video
- Loto 6/49. Rezultatele tragerilor de joi, 25 aprilie, 2024. Report cumulat la Noroc de peste 1,85 milioane de euro
- Iohannis zice că "economia României nu șchioapătă". Coșea: Bineînțeles că nu, pentru că se târâie ca un melc. Ce îi trebuie pentru a deveni "tigru"
- Școala românească nu mai pune accentul pe valorile etice. Profesor universitar: Doar prin educație morală construim o țară educată
- Cum fac criminaliștii percheziția informatică. „Nu întotdeauna este prezent și suspectul”
- Chirieac, după Ciolacu a reamintit că nu a pierdut alegeri de când conduce PSD: Singurele care contează sunt prezidențialele