Potrivit unui comunicat de pe siteul Președintelui României, Klaus Iohannis a dat undă verde pentru anchetarea lui Călin Popescu Tăriceanu.
Președintele României, domnul Klaus Iohannis, a transmis miercuri, 13 ianuarie a.c., ministrului justiției, domnul Stelian-Cristian Ion, cererea de urmărire penală a domnului Călin-Constantin-Anton Popescu-Tăriceanu, în calitate de fost prim-ministru în perioada 29 decembrie 2004 – 22 decembrie 2008, pentru faptele ce fac obiectul Dosarului penal nr. 668/P/2019 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție – Direcția Națională Anticorupție - Secția de combatere a infracțiunilor asimilate infracțiunilor de corupție, sub aspectul săvârșirii de către acesta a unei infracțiuni de luare de mită, prevăzută de art. 289 alin. (1) din Codul penal raportat la art. 6 și art. 7 lit. a) din Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea și sancționarea faptelor de corupție, cu aplicarea art. 5 din Codul penal, urmând a se proceda conform legii, având în vedere solicitarea Procurorului General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în temeiul dispozițiilor art. 109 alin. (2) din Constituția României, republicată, ale Legii nr. 115/1999 privind responsabilitatea ministerială, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, luând în considerare şi Decizia Curţii Constituţionale nr. 270/2008.
Totodată, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a fost înștiințat cu privire la formularea acestei cereri.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
- Marte în Berbec, din 30 aprilie. Ce aduce în viețile noastre. Patru zodii sunt primele afectate
- Lovitură de teatru la CCR: documente ANAF, declarate neconstituționale în procesele penale
- Doi mari actori români au scris istorie împreună, dar s-au urât în viața reală. De ce nu și-au vorbit timp de 32 de ani
- Probleme pentru doi concurenți, la Te cunosc de undeva: "M-am trezit cu genunchiul umflat"
- DNA, primele acuzații oficiale după perchezițiile la Complexul Energetic Oltenia (CEO). Cine este directorul reținut. Acuzațiile procurorilor
- Dispare obiceiul de a consuma vin? Ce afectează vânzarea popularei băuturi
- 10 lucruri pe care nu le știai despre primarul USR Dominic Fritz
- "Să aprindem grătarele". Ce spune Mihaela Bilic despre mici, cel mai popular aliment printre români
- BANCUL ZILEI: Lucruri dificil de realizat
- Prof. univ. dr. Mircea Duțu, semnal de alarmă asupra reformării profesiei juridice: Robotul a participat la admiterea în magistratură și a trecut cu brio / video