Urmărește emisiunea live
Ion Iliescu, despre Oliviu Gherman: Am pierdut un prieten și un camarad
Data publicării:
Autor: Mihai Ciobanu
WhatsApp
Iliescu
Iliescu
Am pierdut un prieten și un camarad în efortul nostru de reconstrucție democratică a României, pentru afirmarea stângii moderne într-o țară care se confruntă și acum cu sărăcia și cu inechitățile economice și sociale, a scris pe blogul său, după decesul lui Oliviu Gherman, Ion Iliescu.

„Am aflat cu profund regret vestea morții lui Oliviu Gherman, fost președinte al Senatului și al FDSN, om politic de înaltă ținută morală, om de stânga, cu principii de la care nu a abdicat. Membru al Consiliului Frontului Salvării Naționale, a contribuit la definirea viitorului democratic al României ieșite din comunismul ceaușist. Am lucrat împreună aproape două decenii pentru construirea și consolidarea unui partid de stânga, social-democrat, în România, un partid care să ducă mai departe valorile și idealurile Revoluției Române. A contribuit, în funcțiile de reprezentare pe care le-a deținut, la definirea cadrului constituțional și la adoptarea noului cadru legal, care să permită revenirea României în concertul națiunilor europene, și apoi integrarea țării noastre în Uniunea Europeană și în NATO”, a scris pe blog Ion Iliescu.

Iliescu: "I-am apreciat întotdeauna calmul și deschiderea spre dialog"

Fostul președinte al României a mai spus că Oliviu Gherman a fost unul dintre politicienii care au contribuit decisiv la succesul Consensului de la Snagov, care a pregătit România pentru aderarea la Uniunea Europeană.

„I-am apreciat întotdeauna calmul și deschiderea spre dialog, felul în care știa să-și asculte interlocutorii. Om de știință, fizician, profesor universitar, a adus în politică ceva din rigoarea, dar și din deschiderea spre nou, specifice domeniului în care s-a format și afirmat profesional. A fost un exemplu pentru o întreagă generație de oameni de stânga, care au găsit în Oliviu Gherman un model și un sprijin. Am pierdut un prieten și un camarad în efortul nostru de reconstrucție democratică a României, pentru modernizarea ei, pentru afirmarea stângii moderne într-o țară care se confruntă și acum cu sărăcia și cu inechitățile economice și sociale. Dumnezeu să-l odihnească! Transmit sincerele mele condoleanțe familiei lui Oliviu Gherman”, a mai scris Iliescu, citat de Mediafax.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel