Academicianul Irinel Popescu s-a născut la Filiași, a urmat Facultatea de Medicină la Universitatea de Medicină și Farmacie Carol Davila din București, pe care a absolvit-o în 1977 cu media 9.98, a fost primul clasat la "Concursul de internat în specialități Chirurgicale" al promoției.
A devenit foarte cunoscut în România după ce a introdus transplantul de ficat în practica medicală. Uimește prin energia cu care face față funcțiilor pe care le deține în organizații și instituții, pe lângă numeroasele operații chirurgicale. Specializarea sa principală este chirurgia generală, la care a adăugat-o, în ultimul deceniu, pe cea hepatică. Este autor a nenumărate articole de specialitate și comunicări științifice.
Primul transplant hepatic
Momentul de vârf al carierei lui a fost realizarea primului transplant hepatic din România, în anul 2000, după ce prof. dr. Irinel Popescu s-a întors din SUA, unde a învățat timp de 3 ani tehnicile de transplant. În anii următori, a realizat peste 150 de transplanturi hepatice și 1500 de rezecții hepatice.
Expert al Consiliului Europei în probleme de transplant, profesorul Irinel Popescu a cochetat, la un moment dat, cu politica (Partidul Conservator). A fost senator în legislatura 2004-2008, ales pe listele PC, în județul Dolj și președinte al Comisiei de Învățământ din Senatul României. În luna octombrie a anului 2013, Irinel Popescu și-a dat demisia din toate funcțiile politice, dedicându-se integral activității profesionale.
Realizator ”Academia de Sănătate”
Dr. Irinel Popescu realizeză de ani buni una dintre cele mai interesante și ascultate emisiuni online de specialitate, ”Academia de Sănătate”, atât pe DC News, cât și pe DC Medical. Colectivul redacțional îi urează un călduros ”La Mulți Ani”, sănătate și aceeași putere de muncă!
”Cu atât de multe lucruri demne de laudă lăsate în urmă, în noul an de viață care începe astăzi vă urez să găsiți noi și variate provocări. La mulți ani fericiți, domnule academician!”, îi transmite Dana Lascu, redactor șef dcmedical.ro.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
Citește articolele cu aceleași etichete:
- Plata pensiilor pentru luna mai. Daniel Baciu, șeful Casei de Pensii, precizări importante pentru pensionarii români
- Ce nu știai despre praful din Sahara. „Călătoria“ de mii de kilometri datorită căreia se dezvoltă pădurea amazoniană
- Efectele prafului saharian asupra sănătății. Beatrice Mahler: Cine trebuie să aibă grijă să nu iasă din casă
- Bacterie de origine fecală găsită în 2 milioane de sticle de apă ”de fițe”
- Horoscop 25 aprilie: Balanță, Scorpion, Săgetător, Capricorn, Vărsător, Pești. Zodia care nu trebuie să mai amâne o discuție delicată! Nu vei scăpa
- Horoscop 24 aprilie: Berbec, Taur, Gemeni, Rac, Leu, Fecioară. Zodia care-și pierde controlul. Va fi foarte greu să-ți revii!
- 5 pași pentru un somn mai bun conform oamenilor de știință
- Pască pufoasă fără aluat
- Ce se întâmplă cu pensiile românilor. Răsturnare de situație de la Poșta Română
- Judecătoarea din dosarul lui Vlad Pascu, autoarea unor gafe intolerabile, mută în fața presei. Tace mâlc