Italia conduce România cu 1-0, în Billie Jean King Cup, după victoria Elisabettei Cocciaretto contra Irinei Bara
Data publicării:
Autor: Andrei Itu
WhatsApp
Italia conduce România cu 1-0, în Billie Jean King Cup, după victoria Elisabettei Cocciaretto contra Irinei Bara
Italia conduce România cu 1-0, în Billie Jean King Cup, după victoria Elisabettei Cocciaretto contra Irinei Bara
Echipa feminină de tenis a Italiei conduce formaţia României cu 1-0, după ce Elisabetta Cocciaretto a întrecut-o pe Irina Maria Bara cu 6-1, 6-4, vineri, în play-off-ul Grupei Mondiale a Billie Jean King Cup, în Sala Polivalentă din Cluj-Napoca. 

Cocciaretto (20 ani, 111 WTA) a obţinut victoria după o oră şi 29 de minute în faţa primei rachete a echipei României în acest meci (26 ani, 132 WTA). După un început echilibrat (0-1, 1-1), Cocciaretto a reuşit să se desprindă, profitând de erorile comise de Bara, care încercat să compenseze diferenţa de forţă dintre cele două, însă a fost lipsită de precizie. Italianca a adunat punct după punct, câştigând primul set clar, cu 6-1.

În actul secund, Irina Bara a arătat un plus de agresivitate şi acest lucru s-a văzut şi în scor, având la un moment dat 3-0. Românca nu a putut menţine nivelul şi Cocciaretto a preluat din nou iniţiativa, a egalat, 3-3, 4-4, apoi a reuşit un break şi a încheiat conturile pe serviciul său (6-4). Italianca a avut procentaje superioare la ambele servicii (61%-56%, respectiv 78%-40%), a avut mai multe mingi direct câştigătoare (23-7), dar şi mai multe erori neforţate (31-23).

Cocciaretto a avut servicii mult mai puternice, în medie cu aproape 20 km/h în plus la primul şi cu 10 km/h la al doilea. În al doilea meci de simplu de vineri, Mihaela Buzărnescu (32 ani, 137 WTA) o va înfrunta pe Martina Trevisan (27 ani, 99 WTA). Dacă Bara şi Cocciaretto nu s-au mai întâlnit până acum, Buzărnescu a câştigat singurul său meci cu Trevisan în 2017, în semifinalele turneului ITF de la Biarritz (Franţa, 80.000 dolari), cu 6-4, 6-3.

Sâmbătă, de la 14:00, se va juca meciul dintre Bara şi Trevisan, urmat de confruntarea dintre Buzărnescu şi Cocciaretto şi de meciul de dublu, dintre perechile Monica Niculescu/Elena-Gabriela Ruse - Jasmine Paolini/Giulia Gatto-Monticone. Întâlnirea dintre România şi Italia consemnează debutul Monicăi Niculescu în calitate de căpitan jucător al echipei noastre, în locul lui Florin Segărceanu.

Cele două echipe s-au înfruntat până acum de trei ori, Italia având 2-1 în meciurile directe. Italia se impunea în 1975, în turul secund al Grupei Mondiale, cu 2-1, la Aix-en-Provence (Franţa), perechea Virginia Ruzici/Mariana Simionescu aducând punctul echipei noastre.

Singura victorie a României s-a înregistrat în 1978, la Melbourne, în primul tur al Grupei Mondiale, cu 2-1, victoriile fiind obţinute de Virginia Ruzici şi de perechea Ruzici/Simionescu. Ultima confruntare a avut loc în 1997, la Bari, Italia învingând cu 2-1 în primul tur al Grupei I a zonei Europa/Africa.

Alina Tecşor obţinea singura victorie a echipei noastre. România nu poate conta pe Simona Halep, numărul trei mondial, şi Patricia Ţig (63 WTA), ambele accidentate, în timp ce prima rachetă a Italiei, Camila Giorgi (81 WTA), a fost testată pozitiv la COVID-19, notează Agerpres.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel