De-a lungul celor cinci sezoane, sute de umoriști din toate țările lumii și-au prezentat cele mai amuzante numere de stand up, magie, mimă sau improvizație, iar artiștii care vor să participe în noul sezon se pot înscrie pe adresa casting.a1.ro sau pot veni la audițiile din:
• 24 noiembrie, Constanța – Hotel Ana - ora 10.30
• 26 noiembrie, Iași – Hotel Unirea - ora 10.30
• 28 noiembrie, Cluj Napoca – Royal Classic - ora 10.30
• 30 noiembrie, Timișoara – Hotel Boavista - ora 10.30
Concurenții care primesc minimum două "Thumbs up" vor putea fi apoi votaţi de către telespectatori cu ajutorul aplicaţiei gratuite „iUmor", creată special de Antena 1, votul începând în timpul ediţiei respective şi terminându-se a doua zi la ora 16:00. Astfel, câştigătorul fiecărei ediții se va califica direct în finală!
Cei cinci câștigători de până acum au fost Vlad Grigorescu (sezonul I), Maria Popovici (sezonul al II-lea), Doina Teodoru (sezonul al III-lea), Ana Maria Calița (sezonul al IV-lea) și Andrei Cojocaru (sezonul al V-lea).
"iUmor" este singura emisiune TV din România cu peste un milion de abonați la canalul de YouTube care "gustă" din plin clipurile concurenților și câștigătorilor care au făcut senzație pe scenă". Canalul de YouTube "iUmor"a acumulat peste 3.500.000 minute de vizionare.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
- Plata pensiilor pentru luna mai. Daniel Baciu, șeful Casei de Pensii, precizări importante pentru pensionarii români
- Horoscop 24 aprilie: Berbec, Taur, Gemeni, Rac, Leu, Fecioară. Zodia care-și pierde controlul. Va fi foarte greu să-ți revii!
- 5 pași pentru un somn mai bun conform oamenilor de știință
- Efectele prafului saharian asupra sănătății. Beatrice Mahler: Cine trebuie să aibă grijă să nu iasă din casă
- Ce se întâmplă cu pensiile românilor. Răsturnare de situație de la Poșta Română
- Judecătoarea din dosarul lui Vlad Pascu, autoarea unor gafe intolerabile, mută în fața presei. Tace mâlc
- Pască pufoasă fără aluat
- Sephora, gafă majoră. Compania își cere scuze după ce a jignit victimele Fenomenului Pitești / foto în articol
- Horoscop 24 aprilie 2024. Avem Lună Plină în Scorpion! Cele 4 zodii puternic afectate
- Candidatul cu șanse maxime la Capitală, după mutarea PSD - PNL. Ciuvică: Înainte, avea șanse minime
- Cum te autosabotezi fiind negativist. Psiholog: „Aoleu, dacă pățesc ceva? Nu o să fii niciodată fericit!”
- Cozi la spălătorii din cauza prafului saharian. E vreun pericol sau e doar un moft?
- E salvarea dependenților! „Am un comportament pe care vreau să-l elimin, nu pot, așa că optez la această metodă”