Richard Wiseman a spus că a venit cu ideea pentru ceea ce se crede că este primul joc pe calculator pe tema COVID-19 din lume, după ce a făcut o plimbare în timpul izolării în Marea Britanie şi a realizat că "se simte ca într-un joc pe calculator", în timp ce evita pietonii şi bicicliştii.
Wiseman, profesor de psihologie la Universitatea din Hertfordshire (sud-estul Angliei), a declarat că cercetările au arătat că jocurile care încurajează un comportament social pozitiv pot influenţa acţiunile oamenilor în lumea reală.
"Este o modalitate amuzantă de a răspândi un mesaj înfricoşător", a spus Wiseman, care a creat jocul, devenit deja viral, împreună cu designerul Martin Jacob. "Există destul de multe studii care arată că dacă îi faci pe oameni - în special pe copii - să se comporte în anumite moduri în jocurile video, acest lucru le va influenţa şi viaţa reală", a spus acesta, conform Agerpres.
Jocul, folosit de Guverne
Creatorii, care lucrează acum la dezvoltarea unei aplicaţii, spun că guvernele, şcolile şi autorităţile din domeniul sănătăţii ar putea folosi jocul pentru a încuraja distanţarea socială - o măsură cheie pentru a menţine virusul sub control, pe măsură ce ţările ies din izolare.
"Mi se pare probabil mai eficient decât unele dintre anunţurile îngrijorătoare pe care le primim, deoarece acestea nu sunt conştientizate, în special în cazul copiilor", a declarat Wiseman.
Jucătorii controlează un avatar pe o stradă din ce în ce mai aglomerată şi "salvează vieţi" atunci când evită pietonii, bicicliştii şi oamenii care strănută - toţi fiind înconjuraţi de zone interzise. De asemenea, pot colecta măşti şi le pot oferi medicilor, pentru ca aceştia să poată salva mai multe vieţi.
Scopul este de a salva cât mai multe vieţi. Pe măsură ce jocul progresează, scorul începe să devină din ce în ce mai mare pentru a demonstra că, dacă te protejezi, atunci îi protejezi şi pe ceilalţi.
Wiseman, care este, de asemenea, membru al Inner Magic Circle din Marea Britanie (organizaţie a celor mai buni magicieni), a declarat că aproximativ 15.000 de oameni au jucat jocul de la lansarea sa, în urmă cu o săptămână. Deşi a fost conceput pentru copii, chiar şi adulţii îl joacă şi postează imagini pe Twitter.
"A devenit viral. Este ca şi cum oamenii se regăsesc în el", a declarat Wiseman. "Este o modalitate de a vorbi despre aceste lucruri cu copiii, fără ca aceasta să fie una pesimistă".
Ce poţi face în joc
Jocul are nuanţe umoristice: jucătorii pot aduna provizii, inclusiv suluri de hârtie igienică, care aproape nu se mai găsea pe rafturi la începutul izolării, atunci când clienţii magazinelor cumpărau tot ceea ce le ieşea în cale.
"Dacă ai norocul să dai peste un sul de hârtie igienică, atunci te vei deplasa în joc cu o viteză mult mai mare", a declarat Wiseman. "Sulurile de hârtie igienică sunt extrem de rare - exact ca în viaţa reală".
Dacă jucătorul se loveşte de un om, va pierde din puncte. Dacă se ciocneşte de prea multe ori, atunci va fi "trimis în carantină", iar jocul se termină.
Cel mai mare scor posibil este de 7 miliarde de vieţi salvate - numărul aproximativ al populaţiei la nivel mondial. Punctajul maxim de până acum este de 2 miliarde, dar Wiseman mărturiseşte că el mai are mult până acolo.
"Scorul meu este de aproximativ 1000 - nu mă pricep deloc la jocul creat de mine".
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
- Orașul din România unde nu există ambuteiaje. Titi Aur: De ce se circulă extraordinar, în ciuda faptului că e foarte aglomerat / video
- Aderarea completă a României la Schengen. Comisarul European pentru Afaceri Interne, anunț important. Când ar putea fi eliminate și controalele la frontierele terestre
- "Sunt distrusă psihic". Ilona și Ristei, cădere nervoasă: "Este un fel de Sandu Ciorbă, ȋn chineză!"
- Ce sunt tahionii, particulele "suspecte" care au invadat Universul
- Avocatul Poporului vrea să le facă dreptate „copiilor pandemiei” care au pierdut doi ani de școală
- Naty Badea: Nu mai este de trăit în Italia. Mie îmi este foarte teamă chiar și să merg pe stradă
- Proiectul Ministerului de Interne care vizează îmbunătățirea și modernizarea sistemului. Bogdan Despescu, explicații / video
- Semafoarele care educă șoferii. Titi Aur: Spania are de foarte mult timp introdus acest sistem. E demonstrat 100% că sunt utile / video
- Adrian Negrescu: Va fi primul Paște fără miel pentru majoritatea românilor, în condițiile în care prețul cărnii a atins un nivel fără precedent în ultimii 30 de ani
- USR, proiect de lege privind trimiterea pacienților de la stat la privat. Rafila, reacție
- Nod în papură cu Vâlcu și Bulai: Campania electorală, analiza momentului
- Copiii, sub presiuni imense din partea societății, rețelelor de socializare și părinților. Cum să nu găsească căi de evadare?
- Separi cățeii de mamă înainte de opt luni? Se pedepsește cu închisoarea: Pedeapsa trebuie să fie mai drastică