Bunicul lui Ion Luca Caragiale, Ştefan Caraialis, grec originar din insula Kefalonia, fusese bucătarul domnitorului Ioan Caragea și venise la București în suita acestuia de la Constantinopol, cartierul general al aristocraţiei greceşti la acea vreme. Fără să aparţină vreunei mari familii, Ştefan bucătarul făcea parte din anturajul unuia dintre cei mai bogaţi boieri greci ai epocii, scrie historia.ro.
Primul său fiu, Luca, tatăl viitorului dramaturg, s-a născut şi el la Constantinopol, la curtea lui Caragea. Frații acestuia, Costache și Iorgu Caragiale, născuți în România, au făcut parte din elita teatrului românesc de la începuturile sale, Costache fiind primul director al Teatrului Național din București. Mama lui Caragiale se trăgea dintr-un neam de negustori greci brașoveni.
Kefalonia este cea mai mare insulă dintre cele ionice, cu o suprafaţă de aproape 690 de kilometri pătraţi şi o populaţie de peste 45.000 de locuitori. Plaja Myrtos este catalogată ca fiind una dintre cele mai frumoase din Grecia (dacă nu chiar din lume), primind numeroase distincţii pentru curăţenie şi frumuseţe naturală.
Vezi AICI imagini din superba insulă grecească.
Vezi și: Mykonos, imagini din paradisul elen. Galerie foto cu vestita insulă grecească
Vacanță în Grecia. Galerie foto din Zakynthos, toate motivele să-ți petreci vacanța în Zante
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
Citește articolele cu aceleași etichete:
- Horoscop 25 aprilie: Balanță, Scorpion, Săgetător, Capricorn, Vărsător, Pești. Zodia care nu trebuie să mai amâne o discuție delicată! Nu vei scăpa
- O nouă escrocherie face ravagii în Franța. Ce este metoda "cetățeanul român"
- Mircea Badea, propunere tare pentru șoferii de mașini electrice: Ori protejezi natura, ori ce faci?!
- Salariu minim mai mare decât cel minim pe economie și șase salarii compensatorii pentru toți angajații din bănci. Acordul parafat miercuri cu sindicatele
- Satul în care vin turiști din Austria, Germania, Belgia și de peste Ocean. Tanti Emilia dezvăluie secretele ciorbei de miel: ”Este regele ciorbei”
- Acoperiș pe toate blocurile. Sociologul Bulai vine cu o idee inedită, ca la țară, dar cu ”super rentabilitate”: Micul Paris pe bune!
- Ucraina a refuzat ca o stradă din Odesa să se numească Mihai Eminescu. Ce variante au fost acceptate
- Mugur Ciuvică a spus cine ar fi cel mai bun președinte pentru România: E la ani lumină față de orice contracandidat / video
- Loto 6/49. Rezultatele tragerilor de joi, 25 aprilie, 2024. Report cumulat la Noroc de peste 1,85 milioane de euro
- Iohannis zice că "economia României nu șchioapătă". Coșea: Bineînțeles că nu, pentru că se târâie ca un melc. Ce îi trebuie pentru a deveni "tigru"
- Chirieac, după Ciolacu a reamintit că nu a pierdut alegeri de când conduce PSD: Singurele care contează sunt prezidențialele
- Weekendul în care cei tupeiști vor câștiga: Vor primi oportunități și nu le va păsa de gura lumii
- Cei mai mari adversari ai PSD-PNL au fost ei înșiși. Prof. Teodorescu: Doar succesul le va astupa asperitățile