În timp ce, în multe state europene cinematografele rămân închise, la Varna, în Bulgaria, a avut loc primul festival de film de anvergură internațională de la începutul pandemiei ale cărui proiecții s-au desfășurat exclusiv indoor. Este vorba de festivalul “Love is folly”, cel mai important festival de film din țara vecină, ajuns la ediția cu numărul 28.
România a fost reprezentată în selecția oficială a festivalului de filmul “Ana. Ana Simion”, proiectat în premieră la Varna și care marchează alte două premiere: debutul regizoral al îndrăgitului actor Mihai Mălaimare și cel pe marile ecrane, într-un rol principal, al Laviniei Șandru. Cunoscută mai ales ca moderator TV și politician, Lavinia Șandru este absolventă a Universității de artă teatrală din Târgu Mureș și, până acum, s-a remarcat ca actriță doar în teatru, unde a făcut roluri principale în piese ca “Timeaholics” sau “Vlaicu Vodă”, puse în scenă la Teatrul Excelsior din București.
De altfel, juriul festivalului de la Varna a remarcat prestația sa actoricească și a recompensat filmul românesc cu premiul pentru debut acordat Laviniei Șandru. În film, Lavinia Șandru o întruchipează pe Ana Simion, o figură emblematică a rezistenței anticomuniste din Argeș în primii ani de după instaurarea regimului comunist în România. Timp de 18 ani, Ana Simion a fost urmărită și terorizată de Securitate pentru sprijinul dat partizanilor anticomuniști din zona Câmpulung-Muscel, fiind în cele din urmă arestată și aruncată în temnițele comuniste.
Premiul pentru cel mai bun film al festivalului de la Varna a revenit filmului finladez “Helene”, in regia lui Antti Jokinen. La filmele proiectate în cadrul festivalului au asistat în acest an peste 10.000 de spectatori plătitori, limitat în raport cu edițiile anterioare de regulile de distanțare impuse de organizatori din cauza pandemiei.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
- Horoscop 23 aprilie: Balanță, Scorpion, Săgetător, Capricorn, Vărsător, Pești. Zodia care are probleme în familie. Mergi pe vârfuri!
- Klaus Iohannis, iritat de o întrebare primită de la un jurnalist DC NEWS: Asta să vă spună analiștii, sociologii, părerologii - Video în articol
- Horoscop 23 aprilie 2024. Soarele din Taur se rupe de careul cu Pluto. Daniela Simulescu, previziuni pentru zodii
- Trei infuzii care ajută la curățarea rinichilor în mod natural
- Scenariu de necrezut: Armate de gândaci cyborg controlați de la distanță. Ce spun cercetătorii japonezi
- Firea și Burduja au fost desemnați candidații PSD și PNL pentru București. Cine se retrage
- Calcule electorale pentru Primăria București. Marele pierzător după retragerea lui Cîrstoiu. Chirieac: Va absorbi imediat o bună parte a electoratului său
- PSD - PNL, candidați separați la București: Gabriela Firea și Sebastian Burduja
- BANCUL ZILEI: Lucruri oribile spuse soției...
- Secretul tinereții fără bătrânețe: Vă vine să credeți că bărbatul din imagine are 60 de ani? Ce mănâncă omul care nu vrea să audă de botox
- La mesele festive scăpăm „ca vaca-n cucuruz” și apoi ne întrebăm de ce ne-am îngrășat. Dr. Doru Negru: Păi ați alergat mai mult de Paști?
- Circulăm într-o junglă. Mesajul unui expert auto: Cifrele ne arată că trebuie să știi să te aperi
- Cum te prind criminaliștii doar după scris. Comisar-șef: Activitatea este exclusiv umană