Cum ar fi fost pentru Cioloș și propaganda partidului său dacă imaginile cu jandarmi din 10 august nu puteau fi difuzate de media? Dacă legea nu ar fi permis publicarea fotografiilor, dacă înregistrările video ar fi însemnat ani de pușcărie pentru jurnaliști, PLUS amenzi de 45.000 de euro de căciulă?
Exact asta încearcă Macron și partidul său să facă în Franța. Articolul 24 al Legii Securității (chiar așa au numit-o, nu e o aluzie), votată recent de Adunarea Națională, împiedică presa și rețelele sociale să publice imagini ale polițiștilor sau jandarmilor. Chipurile, pentru a-i proteja pe agenții forțelor de ordine, care ar fi hărțuiți după ce le apăre fața la televizor.
Amnesty International, sindicatele ziariștilor din Franța, dar și unele publicații occidentale consideră că această lege va impune cenzura, că limitează libertatea de exprimare și încalcă drepturile omului.
Doar dacă socialiștii europeni ar fi foarte proști nu ar înțelege că legea Securității lui Macron sau Legea presei, pe care o critică la iliberalul Viktor Orban, sunt la fel de nocive pentru democrație. Popularii, cu siguranță sunt ceva mai abili decât socialiștii. Dar, și unora și altora le convine.
Gaze lacrimogene cu aromă de Rocquefort
Noua clasă politică, odată ajunsă la butoane, nu mai are nevoie de protestatari, are nevoie de jandarmi. Ceea ce convine și vechilor politicieni, de Stânga sau Dreapta. Îngrozitor de mediocri, captivi deopotrivă intereselor financiare care îi propulsează și aparatului birocratic care îi susține la putere, fără soluții la tot mai multele provocări din prezent, vor să-și asigure viitorul. Cu pulanul, dacă e cazul.
Aștept, deci, să ajungă Dacian Cioloș premier sau președinte. Vreau să văd decretul prin care gazele lacrimogene care pe vremuri atacau ADN-ul capătă aromă de Rocquefort, cum se transformă bastoanele Jandarmeriei în buchețele de Nu mă uita, cum iau 45.000 de euro amendă huliganii care filmează mitingul.
Nu e o pedeapsă mai mare pentru idioții utili decât transformarea lui En Marche în Marș d-aici!
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
Acest articol reprezintă o opinie.Citește articolele cu aceleași etichete:
- Horoscop 28 martie: Balanță, Scorpion, Săgetător, Capricorn, Vărsător, Pești. Zodia care are nevoie de o schimbare. Bucură-te de viață!
- Alternativa din capitalele europene, după interzicerea centralelor pe gaz. Ștefan Pălărie (USR): Nu transportă gaz până în apartament
- Dan Negru mai vrea o lege dacă se decide închiderea supermarketurilor în weekend: Să-i interzică lui Bartoș!
- AFM, finanțare de 1900 de euro pentru fiecare familie unde venitul pe membru este sub 1700 de lei. Ce este programul ”Prima Conectare”. ”Aduceți civilizația în casa omului”
- Modificarea adusă de Guvern pentru cei care locuiesc la bloc. Se schimbă modul de calcul și costurile pentru consumul de energie termică
- BANCUL ZILEI: După căsătorie...
- Mișcarea care va reduce drastic numărul de cancere în România. Ce e Programul Horizon. Aflăm totul de la europarlamentarii Dreapta Unită
- BANCUL ZILEI: Bulă, test la școală
- Programul garanție-returnare: Modificare pentru când aparatele de reciclare nu funcționează. Ministrul Fechet: Magazinul, obligat să le preia manual
- Strategul Cristian Socol, reacție la ultimele date Eurostat despre România. Am depășit și Ungaria. Cea mai mare viteză din ultimii 10 ani
- 97% din deșeurile din România sunt de proveniență industrială. Adevărul care doare: De aici luăm infringement-uri
- Detalii din culisele filmului Kingdom of Judas, prima producţie românească vorbită în limba engleză
- Lazea (BNR) spune că nivelul de trai din România nu mai crește. Ciuvică: Bate și el câmpii