Sună-ne (Luni - Vineri, 09:00 - 18:00) sau scrie-ne la numărul 0772.264.642
sau la adresa de e-mail [email protected]
-
confirmate
-
vindecate
-
decese
DCNewsTV.ro -  Live  |  Video  |  Înregistrări
Cultura
 
14 iun, 10:46
Literatura de azi: Tovarășa, cu majusculă
Sunt în „Frica”, romanul de mari dimensiuni al lui Nicolae Breban, câteva scene puțin mai „epice”, încărcate și ele, firește, cu ideația autorului de pe copertă și cu simbolistica ficțiunii sale. Sunt ilustrative pentru construcția înceată, cu o uimitoare răbdare, a acestui roman scris în aproape șapte ani (capitolul I, conform precizării lui Breban, a fost început în septembrie 2011, iar romanul, de aproape 700 de pagini, a fost încheiat în august 2018).

Prima scenă, din ceea ce va fi o serie întreagă, îi alătură în cadru pe un „bărbătuș” moale și „neterminat”, un tânăr căruia îi e frică și de umbra lui, un om, aparent, fără însușiri și fără alt merit decât cel al ascultării, al supunerii, al ajustării; și o femeie superbă și dominatoare, o vajnică și înaltă activistă din perioada anilor 1950, mai precis, din aceea de după moartea „tătucului” Stalin. Cu o stare de spirit ce îl va însoți de-a lungul întregului roman, H.L.B., adică Horațiu Luca Bejan, „șoricelul” activând în presă, „viermele” social, înfricoșat de epoca în care trăiește, de teroarea anilor stalinismului, tremurând și transpirând, la propriu, cu palmele jilave și privirea mereu plecată în jos, ei bine, acest protagonist atât de puțin „eroic” al cărții lui Breban va fi „dresat” și luat în posesie de splendida Ligia Fărcașiu, Tovarășa, cu majusculă, sau Doamna, tot așa, cu literă mare și cu articol hotărât. (Cam cum era numită Tovarășa, în epoca următoare, nimeni altcineva decât Elena Ceaușescu.)

Tovarășa îl lasă pe „șoricelul” fricos Luca să-i sărute mâna, apoi ambele mâini, apoi picioarele; și iată cum romanul politico-istoric și social devine ușor… brebanian, luând conținutul și formele viziunii acestui romancier atât de original. Luca se transformă într-un „câine” al Tovarășei, un câine credincios, care va fi îngăduit în intimitatea ei. Mai era puțin și îl vedeam pe erou mergând în patru labe prin locuința Tovarășei, dar ce i se întâmplă este chiar mai rău: „stăpâna” îl ține lângă ea ca pe un animal de companie și îi dă tot felul de sarcini, intime și publice, dintre care sărutatul mâinilor și picioarelor e cea mai plăcută. Protagonistul va fi câinele ei „de rasă” și totodată pajul, scutierul, servitorul, sclavul...

Breban are imaginația bogată a acestui raport de servitute și de supunere, astfel încât „micul om” e acoperit literalmente, în roman, de asemenea termeni și trimiteri. Și lui îi place. Umilința și frica pusă în titlul romanului fac un melanj psiho-moral ce dă protagonistului o linie de comportament sadomasochist. Istoria din noua epocă face ce vrea din oameni, sub teribila dictatură a proletariatului în numele căruia se vorbește. Înfricoșat de timpul pe care îl trăiește, „micul om” se agață, el, de Tovarășa cea puternică și este fericit că-i poate fi serv și „cățeluș”.

Trec la o altă scenă din „Frica”, o scenă-cheie, de data aceasta, care nu poate fi pusă într-o serie, dintr-un motiv de roman realist. În pofida nebuniei istoriei și a romanului care o exprimă, acesta se încăpățânează să fie unul realist. Cu toate dialogurile, monologurile, pasele ideatice și transele vizionare din uriașa ficțiune, o crimă, așa cum se întâmplă în scena respectivă, nu poate fi reluată cu aceleași personaje. Paginile în care „micul om” e obligat la confruntare deschisă cu Petre, un fost legionar pe cale să-și toarne „frații” noii stăpâniri, sunt antologice. Într-un mod iarăși specific autorului „șaizecist”, scena confruntării se întinde pe multe pagini și e dilatată dramatic, fără a-și pierde din intensitate, prin continua ei reflectare în conștiința protagonistului. Precum la Dostoievski, actul în sine determină o serie nesfârșit-deliberativă, o continuă revenire interioară la locul crimei.

În romanul lui Breban a fost una accidentală, fiindcă „micul om” ar fi fost ultimul despre care ne-am fi putut închipui că ar băga cuțitul într-un om… Dar cine știe? Cine poate ști cu adevărat? Dacă întâmplarea aceasta tragică i se potrivește, de fapt, umilului personaj, iar arătosul Petre, bărbatul care poate cuceri orice femeie, este victima „șoricelului” insignifiant? Într-o compoziție lucrată cu subtilitate naratologică, personajul central dă și ia cuvântul naratorului omniscient, îi acceptă și îi interzice perspectiva lămuritoare. „Eroul” se refugiază în propriul sine atât de adânc încât nimeni, nici măcar Naratorul suprem, să nu poată afla ce se ascunde acolo. După care, în alte momente ale vieții sale și ale scrisului în niște bloc-notesuri ascunse și ele, el tot revine asupra crimei, are procese de conștiință, chinuitoare deliberări morale. Dar chiar are o conștiință „șoricelul” nostru, ori se preface foarte bine, mințindu-se și pe sine însuși, cu tot mai mult talent, cu o artă dusă la perfecțiunea mistificării absolute? Iar autenticul, adâncul H.L.B. este el moral ori amoral? Este speriat sau se preface a fi? Iar dacă îi e frică - și îi este, după toate semnele -, nu cumva are o plăcere intensă și perversă în a trăi această proprie frică, în a o explora și a o stimula pentru a tremura fericit? Chiar dacă, din păcate, finalul este unul forțat, după mine, admit că există o posibilitate ca viziunea romancierului asupra lui Luca să triumfe.

„Frica” este un roman excepțional, în pofida finalului tras de păr.

Săptămâna viitoare voi scrie despre volumul de poezie „Cartea lui Mircea. Canal” de Ovidiu Genaru, apărut la Editura Junimea 

Daniel Cristea-Enache

----

Nicolae Breban, „Frica”, Editura Tracus Arte, București, 2018, 678 pag.

2. -imagine fara descriere- (screenshot-2020-06-14-at-10-05-44_48299400.png)

 

 

 

 

Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
Crossuri parteneri