Gabriel Pleșa, primarul Municipiului Alba Iulia, a declarat, conform ziarulunirea.ro, că ”Am auzit că unilateral societatea de transport public vrea să întrerupă abonamentele pentru pensionari și elevi, astăzi, de la ora 12. Dacă o vor face, considerăm un act unilateral abuziv, vom contesta la Consiliul Concurenței această măsură, dar anunț populația să stea liniștită, problema se va rezolva în câteva zile într-un fel sau altul.
În 26 februarie avem ședință de Consiliu Local, sunt două proiecte importante pe ordinea de zi în ceea ce privește transportul local. Dacă Consiliul Local mă va mandata să semnez noul contract de transport local pe următorii 6 ani, îl voi semna și vom face plățile în baza noului contract, iar dacă Consiliul Local nu mă va mandata, putem să facem plățile restante în baza vechiului contract care este valabil până în 9 martie.
Fac un apel la cetățeni să fie liniștiți, vom relua într-un fel sau altul gratuitățile, dar închei prin a spune, chiar dacă vom semna acest contract, voi contesta în continuare sumele exorbitante, undeva între 6 și 8 milioane de euro, cât ar costa municipalitatea pe următorii 6 ani de zile. Sunt foarte, foarte mari ca sume, tocmai de aceea noi vom continua demersurile în instanță pentru a anula acest contract care, vă spun cu toată sinceritatea, este foarte greu de dus din resurse bugetare.
Suntem responsabili de banii oamenilor, în primul rând, și fac apel la cetățenii care m-au votat să aibă încredere în mine, în conducerea Primăriei, în noua administrație, că le gestionăm bine banul public”.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
Citește articolele cu aceleași etichete:
- Plata pensiilor pentru luna mai. Daniel Baciu, șeful Casei de Pensii, precizări importante pentru pensionarii români
- Efectele prafului saharian asupra sănătății. Beatrice Mahler: Cine trebuie să aibă grijă să nu iasă din casă
- Horoscop 24 aprilie: Berbec, Taur, Gemeni, Rac, Leu, Fecioară. Zodia care-și pierde controlul. Va fi foarte greu să-ți revii!
- 5 pași pentru un somn mai bun conform oamenilor de știință
- Ce nu știai despre praful din Sahara. „Călătoria“ de mii de kilometri datorită căreia se dezvoltă pădurea amazoniană
- Ce se întâmplă cu pensiile românilor. Răsturnare de situație de la Poșta Română
- Pască pufoasă fără aluat
- Bacterie de origine fecală găsită în 2 milioane de sticle de apă ”de fițe”
- Judecătoarea din dosarul lui Vlad Pascu, autoarea unor gafe intolerabile, mută în fața presei. Tace mâlc
- Sephora, gafă majoră. Compania își cere scuze după ce a jignit victimele Fenomenului Pitești / foto în articol