Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play

04 noi, 16:04
Managerul SJU Slatina referitor la pacienta cu arsuri: S-au respectat toate protocoalele şi procedurile
Managerul Spitalului Judeţean de Urgenţă (SJU) Slatina, Cătălin Rotea, a declarat, luni, referitor la pacienta arsă transferată la Braşov şi apoi la Iaşi, că la nivelul unităţii spitaliceşti slătinene au fost respectate "toate protocoalele şi toate procedurile", scrie Agerpres.

Rotea a spus că, din punctul său de vedere, este necesară o anchetă "pe tot fluxul acestui pacient", care să includă şi spitalul din Slatina, unde pacienta a stat 24 de ore până când a fost transferată la Braşov, cât şi celelalte spitale.

Managerul SJU Slatina a punctat că pacienta în cauză, în vârstă de 61 de ani, cu diabet zaharat şi hepatită virală B, a fost internată pe 17 octombrie cu arsură de gradul IIA şi IIB, produsă prin contact cu lichid fierbinte, pe circa 35% din suprafaţa corpului.

Spitalul din Slatina a luat pe 17 octombrie legătura cu COSU, care a decis transferul pacientei la Braşov, a mai spus Rotea.

"Vorbim de o pacientă de 61 de ani, care s-a prezentat cu arsuri. S-a internat la ATI, s-a intervenit chirurgical în sala de operaţie, s-a practicat o debridare a arsurilor, lavaj cu soluţii antiseptice şi pansament. Diagnosticul de internare şi diagnosticul de transfer, (...) a fost arsură gradul IIB, IIA, produsă prin contact cu lichid fierbinte, la nivelul membrelor superioare bilateral, abdomen superior stâng, membre inferioare bilateral, pe circa 35% din suprafaţa corpului. S-a luat legătura cu COSU, care a decis transferul acestei paciente în Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Braşov. Pacienta avea peste 60 de ani, iar la antecedente avea diabet zaharat şi hepatită virală B. În ziua următoare, pe 18 octombrie, pacienta a fost externată, a stat la spitalul nostru exact 24 de ore (...). Înţeleg (...) că o arsură de gradul IIB, ca urmare a diabetului, se poate transforma foarte rapid într-o arsură de gradul III şi consider absolut necesară o anchetă pe tot fluxul acestui pacient, inclusiv la spitalul nostru şi inclusiv la celelalte spitale, pentru că e bine să avem o informare transparentă, să se vadă dacă s-a făcut o greşeală şi să se verifice tot fluxul", a declarat Cătălin Rotea.

El a subliniat că la spitalul din Slatina au fost respectate toate procedurile şi protocoalele, iar la Secţia de Chirurgie Plastică din Slatina este o rată "foarte bună" de vindecare şi ameliorare a stării pacienţilor, aici fiind primiţi în ultimii ani şi pacienţi din alte judeţe, respectiv din Gorj şi Vâlcea, unde nu sunt secţii de chirurgie plastică.

"Din punct de vedere al Spitalului Judeţean de Urgenţă Slatina s-au respectat toate protocoalele şi toate procedurile, suntem deschişi să se facă un control şi un audit pentru a se vedea exact cum s-au urmaşi aceşti paşi. Vreau să fac o singură menţiune în ceea ce priveşte secţia noastră de chirurgie plastică, unde îşi desfăşoara activitatea cinci medici specialişti, s-au investit aproape un milion de lei în ultimii trei ani în echipamente, bani asiguraţi de CJ Olt şi MS, primim şi ne ajutăm colegii din Gorj şi din Râmnicu Vâlcea care nu secţie de chirurgie plastică, îi ajutăm pe colegii din Craiova pentru a-i degreva de cazurile cu arsuri sub 30%, iar rata de vindecare şi de ameliorare a persoanelor arse care ajung la spitalul nostru este una foarte bună", a spus Rotea.

În privinţa unor eventuale infecţii pe care le-ar fi avut pacienta transferată de la Slatina la Braşov şi apoi la Iaşi, Rotea a susţinut că la Slatina, din probele recoltate de la nivelul plăgilor arse, probele au fost negative. El a admis că pacienta avea klebsiella pneumonia, însă nu la nivelul plăgilor ci în probele recoltate în ATI la nivel rectal.

"S-a recoltat secreţie de la nivelul plăgilor arse, nedezvoltându-se niciun germen în aceste medii de cultură, iar la intrarea în ATI, conform protocolului, se recoltează probe de la pacienţi. A ieşit pozitiv doar pentru klebsiela, la nivel rectal, restul probelor, pentru orice fel de infecţie nosocomială, fiind negative", a mai spus Cătălin Rotea.

Managerul SJU Slatina a menţionat că nu a fost anunţat despre vreun control în spital de la Ministerul Sănătăţii sau de la altă instituţie, privind cazul pacientei cu arsuri transferată la Braşov şi apoi la Iaşi.

Potrivit medicului Florin Popa, şeful secţiei Chirurgie Plastică de la SJU Slatina, a spus că a fost anunţat COSU în vederea transferului pacientei la un alt spital, încă de la prima evaluare a acesteia în UPU şi apoi s-a intervenit în sala de operaţii pentru toaletarea plăgilor.

"S-a făcut prima evaluare în serviciul de urgenţă, după această primă evaluare atunci, pe loc, a fost anunţat serviciul COSU să declarăm arsura.(...) După prima evaluare în UPU, grosso modo, calculele au fost undeva 25-30%, a fost anunţat serviciul COSU (...), pacienta a fost băgată la sala de operaţie unde s-a efectuat toaletarea plăgilor arse şi reevaluare. Conform reevaluării din sala de operaţii procentul de arsură a fost de 35% din suprafaţa corpului, gradul IIB şi IIA. Înainte de a se face toaletarea plăgilor au fost recoltate probe biologice pentru cultură microbiană şi antibiogramă, după caz, de la nivelul plăgilor arse, culturi care au ieşit negative, nu s-a dezvoltat niciun germen. Protocolul spune că atunci când un pacient este internat în ATI se colectează prin tamponament de la nivelul rectal, nazal şi inghinal. Pe cel de la nivel rectal a ieşit pozitiv pentru klebsiella pneumonia. Această klebsiella pneumonia şi EColi sunt germeni normali la nivelul florei intestinale. (...) Între-adevăr, pe un teren pe anumite tare asociate, cum este diabetul zaharat, se poate ca ea (klebsiela pneumonia) să dezvolte în timp o infecţie. Dar cu asta a venit de acasă pacienta, asta avea. Dar la nivelul plăgilor arse nu s-a dezvoltat nimic, vreau să subliniez", a spus medicul.

Medicul a punctat că pacienta nu avea infecţie la nivelul plăgilor arse atunci când a plecat de la Slatina iar în privinţa gradului arsurilor, la diabetici diagnosticul de profunzime a arsurii se stabileşte în dinamică.

"Nu a plecat cu nicio infecţie la nivelul plăgilor arse de la noi. (...) Acum e de luat în calcul totdeauna la pacienţii diabetici, ei dezvoltă o microangiopatie ceea ce face ca plăgile să nu se vindece la fel ca la un om fără diabet. Vorbind despre arsuri şi diabet, un grad II B se poate transforma într-un gradul III. Diagnosticul de profunzime a arsurii se pune în dinamică", a mai precizat medicul.

Florin Popa a menţionat că decizia ca pacienta să fie transferată la Braşov a fost luată de COSU cu acceptul medicului şef de secţie din Braşov, căruia medicul din Slatina i-a transmis telefonic datele privind bolnava.

"La momentul când s-a declarat acceptat (transferul pacientei ) la COSU, ei ne-au spus că nu este niciun loc în spitalele din Bucureşti şi mai fac o reevaluare a locurilor şi or să revină cu telefon. Ce-i drept, au revenit cu telefon şi ne-au spus că s-a obţinut transferul la Braşov, a doua zi, nu în aceeaşi zi. (...) Suntem deschişi la orice comunicare, aşteptăm orice control, vrem să fim transparenţi, nu avem absolut nimic de ascuns, consider că colegii mei şi-au făcut treaba într-un mod cât mai profesionist. (...) Efectiv, noi, cei de la Spitalul Judeţean de Urgenţă Slatina, am făcut ceea ce trebuia să facem, ce s-a întâmplat mai departe nu pot să comentez pentru că nici nu ştiu ce s-a întâmplat", a conchis medicul Florin Popa.

Ministrul Sănătăţii, Sorina Pintea, a declarat duminică, 3 noiembrie, că începând de luni va fi demarată o anchetă pentru a afla de ce pacienta arsă transferată la Iaşi a fost subevaluată, într-o primă fază, la Slatina, arsura fiind pe 45%, nu pe 30% din suprafaţa corpului.

"În momentul în care Slatina a anunţat o pacientă cu arsuri de gradul 1 şi 2 pe 30% din suprafaţa corpului, a fost acceptat transferul la Braşov pe un pat intermediar, nicidecum pe un pat de mari arşi. Când a ajuns la Braşov pacienta, s-a constatat că a fost subevaluată. (...) Era afectată 45% din suprafaţă corpului, cu un grad de arsură 3. În urma probelor biologice prelevate s-a constatat că pacienta are o infecţie (...) şi de aceea nu s-a putut face grefa pe parcursul celor 12 zile cât a stat în Spitalul din Braşov. S-a recurs la tratament în sala de operaţie sub anestezie generală la Braşov şi au început procedurile de transfer la un centru de mari arşi cu paturi disponibile", a afirmat Pintea, duminică, la Digi 24.

Ministrul a explicat că "din punct de vedere medical, specialiştii spun că Braşovul a făcut ceea ce trebuie".

"Pacienta a ajuns acolo cu un anumit grad de arsură. Au început procedurile de transfer, iar în momentul în care a putut fi efectuat transferul, a fost transferată la Iaşi. (...) Ceea ce s-a întâmplat la Slatina, vom vedea de ce această pacientă a fost subevaluată", a adăugat Pintea. Ea a menţionat că starea pacientei este stabilă, fiind la terapie intensivă la Iaşi.


loading...
loading...

Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
Crossuri parteneri