Magistrații de la Judecătoria Sector 2 au condamnat-o la închisoare cu suspendare pe Elena Mihaiela Duţă, medicul care l-a preluat pe Patrick Ekeng, după ce acesta s-a prăbuşit pe teren în timpul meciului Dinamo-Viitorul din 2016, deoarece nu i-a făcut resuscitarea pentru a-i salva viaţa fotbalistului. Condamnarea a fost pronunţată în iunie.
Judecătorii relatează în motivare ce s-a întâmplat, potrivit probelor, pe terenul de fotbal. Medicul a ajuns lângă pacient, s-a aplecat asupra fotbalistului, i-a verificat pulsul şi i-a instalat un pulsoximetru pe deget, „acestea fiind singurele manevre de evaluare a stării jucătorului efectuate înainte de a fi ridicat pe targă şi introdus în ambulanţă”.
Ekeng nu a fost resuscitat
Potrivit motivării, raportul INML spune că Patrick Ekeng nu a primit resuscitare, chiar dacă „acordarea de prim ajutor în cazul unui stop cardiac trebuie efectuată cât mai repede; fiecare minut de întârziere duce la o scădere a şanselor de supravieţuire”.
„În pofida conduitei medicale ce s-ar fi impus şi pe care inculpata avea obligaţia să o cunoască şi să o aplice, instanţa reţine că pacientul nu a beneficiat de nicio manevră de resuscitare cât timp s-a aflat în grija echipajului medical coordonat de inculpată, deşi aceasta a constatat în mod cert intrarea sa în fibrilaţie ventriculară, astfel cum a rezultat din probatoriul administrat, pacientul fiind condus la U.P.U. din cadrul Spitalului Floreasca fără mască de oxigen şi fără manevre de resuscitare în curs”, arată motivarea magistraţilor de la Judecătoria Sector 2, conform Mediafax.
Patrick Ekeng (26 de ani) a murit pe 6 mai 2016, în timpul meciului Dinamo - Viitorul (3-3). Fotbalistul intrat pe teren în minutul 70 s-a prăbuşit pe gazon în preajma cercului de la centrul terenului, a fost dus la spital, dar după aproximativ 70 de minute de efectuare a manevrelor de resuscitare a fost declarat decedat.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
- SUA și Coreea de Sud blochează transporturile de petrol din Coreea de Nord. Cooperare ilegală cu Rusia, suspectată
- Musaca de post, rețeta simplă. Cine a zis că fără carne n-are gust?
- Ruptura dintre Harry și William, tot mai adâncă. Condiția Ducelui de Sussex pentru a veni de Paște în Marea Britanie
- Horoscop 27 martie: Berbec, Taur, Gemeni, Rac, Leu, Fecioară. Zodia care trebuie să facă schimbări la serviciu. Șefii te vor privi cu alți ochi
- Modificare majoră în Programul Casa Verde Fotovoltaice 2024. Laurențiu Neculaescu (AFM): Am învățat de anul trecut / video
- Cele mai vândute telefoane din lume. Samsung nu este nici măcar în top 10
- Șoferii, constrânși fizic să reducă viteza. Titi Aur, despre măsura care îi deranjează pe teribiliști: Forțată, dar necesară! / video
- Mircea Coșea analizează ”războiul șefilor de la guvern cu șefii BNR”: Trebuie să ne speriem!
- Casa Verde Fotovoltaice 2024. Laurențiu Neculaescu, AFM: Buget record! Actele necesare
- Noi reguli în aeroporturile din România, din 31 martie. Poliția de Frontieră explică ce se schimbă odată cu intrarea în Schengen aerian