Durerile dentare provocate de carii sunt cele mai frecvente dureri cu care se confruntă copiii, fie că este vorba despre dinții de lapte sau de cei permanenți. Iar aceste dureri, pe lângă disconfortul creat celor mici, le afectează chiar și perfomanțele școlare. Studii interdisciplinare recente avertizează asupra legăturii directe dintre durerile dentare și absențele școlare, acestea fiind unul dintre principalele motive pentru care cei mici lipsesc de la ore.
O treime dintre copiii cu vârste preșcolare, care au dinții de lapte cariați, sunt predispuși să se confrunte cu aceleași probleme și în cazul dinților permanenți, care încep să erupă la 6 ani. Iar 40% dintre cei care au vârste cuprinse între 6 și 11 ani au carii dentare, în condițiile în care dinții permanenți erup complet până la 12-13 ani.
Absentează de 3 ori mai mult decât colegii lor
„Copiii care au o sănătate orală precară absentează de 3 ori mai mult decât colegii lor. Cariile netratate pot avea o multitudine de efecte negative asupra vieții celui mic, de la un somn agitat și probleme de alimentație până la întârzieri de creștere, irascibilitate. Iar atunci când aceste carii devin avansate și , apare și scăderea puterii de concentrare și a atenției, toate ducând ulterior la creșterea numărului de absențe de la ore și a unei performanțe școlare reduse. Totodată, prima vizită la medicul stomatolog a unui astfel de copil va deveni o experiență nu tocmai plăcută, existând chiar riscul ca cel mic să devină anxios și să dezvolte o teamă față de medic, care să îl însoțească toată viața. Din acest motiv, le recomandăm părinților să îi programeze în mod constant pe cei mici și la medicul stomatolog, pentru măsuri de prevenție și detectare timpurie a cariilor", explică dr. Denisa Zaharia, care este și manager al unei clinici stomatologice din Capitală.
Cariile și lipsa dinților, efecte nefaste fizice și emoționale pe termen lung
Cariile dentare avansate implică un tratament mult mai complex, de lungă durată și chiar mai costisitor decât dacă acestea ar fi fost tratate în fază incipientă. Mai mult decât atât, pot avea efecte pe termen lung asupra sănătății orale a celor mici, deoarece se poate ajunge chiar la extracția unui dinte afectat. Spațiul liber astfel creat va influența ulterior poziționarea tuturor dinților pe arcadă și, implicit, erupția dinților permanenți. Estetica dentară este afectată și de dezvoltarea nearmonioasă a arcadelor dentare, ceea ce provoacă o mușcătură incorectă și un dezechilibru la nivel de mușchi și de articulație temporo-mandibulară.
Ignorarea acestor probleme pe termen lung poate afecta, din punct de vedere estetic, calitatea vieții lor ca adolescenți, vârstă la care creșterea încrederii de sine este foarte importantă. O dantură cu probleme poate fi un factor declanșator al fenomenului de bullying, iar studiile arată că adolescenții care sunt victime ale acestui fenomen dezvoltă un comportament antisocial, se integrează și empatizează mai greu cu ceilalți. Un tratament ortodontic, ce presupune o intervenție neinvazivă, simplă și fără durere, poate elimina toate aceste posibile probleme dentare estetice.
Citiți continuarea pe DC MEDICAL.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
- Plata pensiilor pentru luna mai. Daniel Baciu, șeful Casei de Pensii, precizări importante pentru pensionarii români
- Efectele prafului saharian asupra sănătății. Beatrice Mahler: Cine trebuie să aibă grijă să nu iasă din casă
- Ce nu știai despre praful din Sahara. „Călătoria“ de mii de kilometri datorită căreia se dezvoltă pădurea amazoniană
- Horoscop 24 aprilie: Berbec, Taur, Gemeni, Rac, Leu, Fecioară. Zodia care-și pierde controlul. Va fi foarte greu să-ți revii!
- Bacterie de origine fecală găsită în 2 milioane de sticle de apă ”de fițe”
- 5 pași pentru un somn mai bun conform oamenilor de știință
- Horoscop 25 aprilie: Balanță, Scorpion, Săgetător, Capricorn, Vărsător, Pești. Zodia care nu trebuie să mai amâne o discuție delicată! Nu vei scăpa
- Pască pufoasă fără aluat
- Ce se întâmplă cu pensiile românilor. Răsturnare de situație de la Poșta Română
- Judecătoarea din dosarul lui Vlad Pascu, autoarea unor gafe intolerabile, mută în fața presei. Tace mâlc