Mesajul lui Iohannis la 160 de ani de istorie a unităților de gardă
Data publicării:
Autor: Rodica Mitu
WhatsApp
Foto: Agerpres
Foto: Agerpres
Președintele Klaus Iohannis a transmis, miercuri, un mesaj cu prilejul sărbătoririi a 160 de ani de istorie a unităților de gardă.

„Astăzi sărbătorim 160 de ani de istorie a unităților de gardă, tradiție începută la 1 iulie 1860, când, în urma decretului emis de către domnitorul Alexandru Ioan Cuza, a fost înființată prima unitate de gardă din istoria militară națională, Batalionul 1 Tiraliori, care în prezent poartă numele de Brigada 30 Gardă Mihai Viteazul. De-a lungul timpului, militarii din unitățile de gardă au făcut numeroase sacrificii, scriind pagini de eroism pe câmpurile de luptă din Războiul de Independență și din cele două conflagrații mondiale, la care țara noastră a participat. Evoluția unităților de gardă ale Armatei României a avut loc în pas cu modernizarea și creșterea capacității combative a forțelor noastre armate, păstrându-și, în același timp, misiunea inițială de a participa la onorurile și ceremoniile militare organizate la nivel central”, precizează președintele Klaus Iohannis.

Conform acestuia, Brigada 30 Gardă „Mihai Viteazul” demonstrează o excelentă pregătire tactică și de specialitate, fiind în măsură să execute misiuni complexe, în condiții și medii dinamice.

„Salut participarea militarilor acestei brigăzi la numeroase misiuni de ordine publică, în sprijinul structurilor Ministerului Afacerilor Interne și în folosul cetățenilor, în contextul pandemiei de COVID-19 care a afectat România în ultimele luni. Dragi militari ai Brigăzii 30 Gardă Mihai Viteazul, Reprezentați un corp de elită al armatei noastre și reuniți profesioniști desăvârșiți - cetățeni demni și responsabili ai României moderne și democratice. Ca o recunoaștere a valorii și a contribuției dumneavoastră la îndeplinirea misiunilor Armatei României, cu prilejul acestei aniversări, am decorat drapelul de luptă al Brigăzii 30 Gardă Mihai Viteazul, continuatoarea glorioaselor tradiții ale unităților de gardă din Armata României, cu Ordinul „Virtutea Militară” în grad de Comandor cu însemn de pace, pentru militari. Îmi exprim convingerea că veți continua să sprijiniți eforturile menite a consolida profilul strategic al țării noastre în cadrul Uniunii Europene și NATO.

Vă adresez îndemnul de a menține treaz spiritul de onoare și demnitate, precum și vitejia care i-a animat pe înaintașii voștri. Cinstiți și onorați modelele de comportament pe care le-au reprezentat aceștia și îndepliniți-vă, în continuare, cu profesionalism misiunile încredințate!”, a mai transmis Iohannis.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel