Mesajul premierului britanic, Boris Johnson, pentru preşedintele Consiliului European Donald Tusk: UE are nevoie de dinamism şi flexibilitate
Data publicării:
Autor: DCNews Team
WhatsApp
Premierul britanic Boris Johnson i-a transmis preşedintelui Consiliului European Donald Tusk că este nevoie dinamism şi flexibilitate din partea Uniunii Europene dacă se doreşte să se ajungă la un acord în privinţa Brexitului, conform unui purtător de cuvânt al guvernului britanic, informează Reuters.

În cadrul unei întrevederi din marja reuniunii Adunării Generale a ONU, Johnson şi Tusk au discutat despre progresele dintre Marea Britanie şi UE în găsirea unei alternative la clauza de backstop prin care se doreşte evitarea unei graniţe dure între provincia britanică Irlanda de Nord şi Irlanda.

'Prim-ministrul a subliniat că pentru a asigura o înţelegere va trebui să vedem dinamism şi flexibilitate din partea UE', conform sursei citate, care a mai precizat că cei doi lideri au agreat să rămână în contact în următoarele săptămâni. În urma întrevederii, Donald Tusk a scris următoarea postare pe Twitter: 'Fără succes. Fără eşec. Nu avem timp de pierdut'.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel