Microsoft concediază zeci de jurnaliști și editori care lucrează la organizațiile sale Microsoft News și MSN, conform The Verge. Această decizie a companiei americane face parte dintr-o mișcare mai amplă prin care firma dorește să se bazeze pe inteligența artificială (AI) pentru a selecta știrile și conținutul de pe MSN.com. Mulți dintre cei concediați fuseseră angajați ca editori umani care ajută la alegerea știrilor din anumite aplicații.
„Ca toate companiile, ne evaluăm afacerea în mod regular”, a spus un purtător de cuvânt al Microsoft. „Acest lucru poate duce la creșterea investițiilor și unele domenii și, din când în când, redislocarea în altele. Aceste decizii nu sunt rezultatul pandemiei prezente”.
Mass-media, afectată la nivel mondial
În timp ce Microsoft declară că aceste concedieri nu sunt un rezultat direct al crizei de coronavirus, afacerile mass-media din toată lumea au fost lovite dur de pandemie, fiindcă bugetele publicitare au scăzut drastic în audiovizual, presă scrisă, online și în multe alte domenii.
Business Insider a raportat concedierile de vineri, iar publicația transmite că aproximativ 50 de locuri de muncă au fost eliberate în Statele Unite. Microsoft a intrat în afacerea mass-media de mai bine de 25 de ani, după ce a lansat MSN în 1995. La lansarea Microsoft News de acum doi ani, compania americană a menționat că are „mai mult de 800 de editori care lucrează din 50 de locații ale lumii”.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
Citește articolele cu aceleași etichete:
- Plata pensiilor pentru luna mai. Daniel Baciu, șeful Casei de Pensii, precizări importante pentru pensionarii români
- Efectele prafului saharian asupra sănătății. Beatrice Mahler: Cine trebuie să aibă grijă să nu iasă din casă
- Horoscop 24 aprilie: Berbec, Taur, Gemeni, Rac, Leu, Fecioară. Zodia care-și pierde controlul. Va fi foarte greu să-ți revii!
- 5 pași pentru un somn mai bun conform oamenilor de știință
- Ce nu știai despre praful din Sahara. „Călătoria“ de mii de kilometri datorită căreia se dezvoltă pădurea amazoniană
- Ce se întâmplă cu pensiile românilor. Răsturnare de situație de la Poșta Română
- Pască pufoasă fără aluat
- Bacterie de origine fecală găsită în 2 milioane de sticle de apă ”de fițe”
- Judecătoarea din dosarul lui Vlad Pascu, autoarea unor gafe intolerabile, mută în fața presei. Tace mâlc
- Sephora, gafă majoră. Compania își cere scuze după ce a jignit victimele Fenomenului Pitești / foto în articol