Mihaela Buzărnescu a spus, pentru Mediafax, că nu crede în relaxarea măsurilor în privinţa epidemiei de coronavirus. Jucătoarea de tenis nu va ieşi afară din casă nici după 15 mai, adăugând că, probabil, după Revelion, viața sa va reveni la normal.
„Pe 15 mai sper din tot sufletul să pot merge la antrenament, nimic altceva, fiindcă sincer îmi este teamă puţin, de perioada ce urmează, dacă va fi o perioadă de relaxare şi voi continua să stau cât mai mult izolată şi sincer mi-am propus să nu ies nicăieri până după Revelion, nu restaurante, nu mall-uri, nu ieşiri. Voi face doar antrenamentele strict necesare şi mers acasă şi eventual cumpărături alimentare. Nu vreau să mă expun pentru că sunt sceptică", a spus Mihaela Buzărnescu.
"Nu cred în reluarea tenisului"
Mihaela Buzărnescu nu crede că se va putea realua tenisul în această vară. A precizat că va avea nevoie de două luni de antrenamente pentru a ajunge la o formă bună pentru turnee.
„Sunt sigură că rezistenţa mea nu mai este ca înainte pentru că înainte făceam trei antrenamente pe zi", a mai declarat sportiva.
Buzărnescu şi-a sărbătorit ziua de naştere în izolare. Luni, 4 mai, jucătoarea de tenis a împlinit 32 de ani, şi a petrecut alături de părinţii ei. Sportiva a precizat că a avut parte şi de câteva surprize. A primit flori şi torturi la uşă.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
- Orașul din România unde nu există ambuteiaje. Titi Aur: De ce se circulă extraordinar, în ciuda faptului că e foarte aglomerat / video
- Aderarea completă a României la Schengen. Comisarul European pentru Afaceri Interne, anunț important. Când ar putea fi eliminate și controalele la frontierele terestre
- Ce sunt tahionii, particulele "suspecte" care au invadat Universul
- "Sunt distrusă psihic". Ilona și Ristei, cădere nervoasă: "Este un fel de Sandu Ciorbă, ȋn chineză!"
- Naty Badea: Nu mai este de trăit în Italia. Mie îmi este foarte teamă chiar și să merg pe stradă
- Proiectul Ministerului de Interne care vizează îmbunătățirea și modernizarea sistemului. Bogdan Despescu, explicații / video
- Avocatul Poporului vrea să le facă dreptate „copiilor pandemiei” care au pierdut doi ani de școală
- USR, proiect de lege privind trimiterea pacienților de la stat la privat. Rafila, reacție
- Chirieac, după riposta Israelului asupra Iranului: S-ar putea să încheiem această pagină neagră din istoria Orientului Mijlociu
- Previziunea lui Ciuvică privind alegerile pentru Primăria Capitalei: Ia peste 40% / video
- Românii apreciază mai mult influencerii și vedetele decât medicii și profesorii. Sociolog: În topul profesiilor din SUA, artiștii sunt la nivel cu electricienii
- Sistemul RO-Alert și copiii dispăruți. Despescu: Numai prin sprijinul comunității putem avea un rezultat rapid
- Răzvan Dumitrescu, întrebare pentru George Tuță: De ce trebuia să guverneze PNL cu USR când PSD-PNL asigurase stabilitate în trecut?