Mii de pacienți cronici, în așteptarea tratamentelor. Spitalul cu doar 20 pacienți internați din 300 de locuri
Data publicării:
Autor: DCNews Team
WhatsApp
Doar 18 pacienţi sunt internaţi în Spitalul din Câmpina, unitate sanitară cu o capacitate de 300 de paturi, în condițiile în care în țară mii de pacienţi cronici aşteaptă tratamente. „Pun în practică politica statului, nu am loc să apreciez dacă e bine sau nu", spune managerul.

Dr. Călin Tiu, managerul Spitalului din Câmpina, a explicat pentru Mediafax situaţia din unitatea sanitară, unde, înainte de epidemie, erau internaţi 1.000 de pacienţi lunar.

Cei mai mulţi dintre aceşti oameni aşteaptă să fie trataţi în spital, însă, cum acest lucru este imposibil pentru că spitalul este suport Covid, oamenii caută alte spitale sau, mai grav, rămân netrataţi, riscând agravarea bolilor pe care le au.

În Spitalul din Câmpina sunt acum internaţi 20 pacienţi. Acolo lucrează însă 70 de medici şi 200 de asistente, iar capacitatea este de 300 de paturi.

Activitatea întregului spital este blocată de un singur pacient cu Covid internt pe secţia de ATI? Care este situaţia în unitatea sanitară?

Dr. Călin Tiu: Conform definiţiei de spital – suport Covid noi ar trebui să tratăm strict pacienţi pozitivi Covid sau suspecţi Covid cu alte afecţiuni acutizate, adică pacienţi care să ne parvină din spitalele direct Covid. În afară de categoria asta de pacient Covid cu comorbidităţi mai intră urgenţa majoră, pacienţi care vin ca urgenţe şi care trebuie rezolvaţi pe loc, altfel viaţa lor este pusă în pericol dacă se pune problema unui transport la distanţă. În acest context activitatea spitalului a fost mult limitată şi a fost poate şi un noroc de la Dumnezeu dar noi nu am avut atât de mulţi pacienţi Covid cum am văzut la televizor în Italia, Spania, şi aşa mai departe. Dacă situaţia epidemiologică era similară, vă asigur că şi noi eram depăşiţi ca număr de pacienţi.

Dr. Călin Tiu: În afară de acest pacient confirmat Covid în spital mai erau încă 18 pacienţi cu comorbidităţi, suspecţi Covid. Nu e foarte mult, dar e cu totul altceva decât unul singur, să ne înţelegem. Pacienţii Covid au nişte particularităţi ale lor care obligă centrul medical care îi tratează să le asigure altfel de condiţii decât pacienţilor normali. S-a creat această prăpastie artificială între numărul de paturi din spital, 302, şi numărul de pacienţi trataţi. Pacientul Covid trebuie tratat singur în salon, şi atunci dacă noi avem saloane de 5-6 paturi, vă daţi seama că numai este număr de paturi per total, şi număr de camere în care aceşti oameni vor sta individual.

Nu se pot interna pacienți fără Covid

Acum, în momentul de faţă, câţi pacienţi sunt internaţi?

Dr. Călin Tiu: Acum sunt 20 de pacienţi. Dar în afară de ei, care sunt Covid, noi nu putem interna pacientul obişnuit, pentru că există riscul ca el să fie infectat Covid de la cei care sunt publicul – ţintă al spitalului nostru. În afara faptului că a trebui să limităm numărul de internări, activitatea spitalului este prezentă, sunt oameni în Ambulator care au activitate cu pacienţii, majoritari la distanţă pentru eliberarea de concedii, reţete şi aşa mai departe. Sunt pacienţi care vin pentru consult la comisii, acolo unde evaluarea se impune. Sunt pacienţi trataţi în spitalizarea oncologie zilnic.

Ce semnale aveţi din partea pacienţilor care ar vrea să fie operaţi/trataţi în spital?

Dr. Călin Tiu: Sunt pacienţi precum gravidele care îşi doresc mult să nască în spitalul acesta pentru că spitalul asigura condiţii foarte bune pentru naştere, există pacienţi care îşi doresc să vină în spitalul acesta categoric dar poate în şi mai mare măsură sunt pacienţi care refuză să se apropie de spital pentru că este suport Covid.

Unde sunt redirectionati aceşti pacienţi?

Dr. Călin Tiu: Nu este decizia spitalului. Aceşti pacienţi care nu corespund criteriilor Covid pentru a intra în spitalul nostru sunt direcţionaţi către alte spitale, non covid, Spitalul Judeţean Ploieşti, Spitalul din Sinaia, Băicoi, Vălenii de Munte. Eu vă asigur că cele în 40 de judeţe ale României există fix aceeaşi situaţie, în fiecare spital suport Covid. La Spitalul din Râmnicu Sărat sau din Medgidia este fix acelaşi lucru. Aşa s-a gândit lupta cu Covidul.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel