Ministerul Sănătăţii a identificat soluţii pentru cele 128 de medicamente la care expiră preţurile în 2 şi 6 noiembrie
Data publicării:
Autor: Giorgiana Croitoru
WhatsApp
Ministerul Sănătăţii a anunţat vineri seară că a identificat soluţii pentru cele 128 de medicamente la care expiră preţurile în 2 şi 6 noiembrie.

Astfel, pentru 58 dintre acestea a fost acceptat preţul de către companiile farmaceutice, iar săptămâna viitoare Ordinul de preţ va fi postat în transparenţă decizională pe pagina de web a Ministerului Sănătăţii, informează instituţia printr-un comunicat.

Pentru alte 52 de molecule au fost identificate echivalente terapeutice de către Agenţia Naţională a Medicamentului şi a Dispozitivelor Medicale din România şi comisiile de specialitate.

Potrivit MS, pentru cele 18 molecule la care nu s-a acceptat preţul şi nu s-a confirmat nici existenţa echivalentului farmaceutic, Ministerul Sănătăţii a solicitat din partea comisiilor de cardiologie, urologie, diabet, reumatologie, radiologie şi boli infecţioase un punct de vedere privind existenţa unui alt medicament care poate trata aceeaşi afecţiune în România.

Până în data de 14 octombrie, comisiile de specialitate au termen pentru a comunica dacă există acest echivalent terapeutic, iar în cazul în care nu se confirmă, vor fi emise autorizaţii pentru nevoi speciale.

"Facem toate demersurile pentru ca niciun pacient să nu rămână fără tratament", a declarat ministrul Sănătăţii, Sorina Pintea, citată în comunicat.

Directorul executiv al Asociaţiei Române a Producătorilor Internaţionali de Medicamente (ARPIM), Dan Zaharescu, a declarat vineri, într-o dezbatere, că pentru 128 de medicamente expiră preţurile de la 1 noiembrie iar dintre acestea 30 nu au alternativă terapeutică.

Ministrul Sorina Pintea a afirmat că există soluţii pentru ca medicamentele să rămână pe piaţă. Întrebată dacă vor ieşi de pe piaţă acele 30 de medicamente, ea a răspuns: "Nu, există soluţii care se pot aplica. Sunt trei variante de lucru. În această după-amiază vom lua o decizie împreună cu cei care au făcut aceste propuneri".

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel