Potrivit unui comunicat de presă al MS, este vorba despre şapte ordine de ministru aflate în consultare publică şi alte 21 proiecte de hotărâri de Guvern, ordonanţe de urgenţă şi legi aflate în avizare interministerială.
Ministrul Sănătăţii, Victor Costache, a precizat că a primit mai mult semnale şi nemulţumiri din partea pacienţilor, dar şi a profesioniştilor din sistem cu privire la o serie de documente aflate în dezbatere publică sau pe circuitul de avizare.
"Am primit mai multe semnale şi nemulţumiri din partea pacienţilor, dar şi a profesioniştilor din sistem cu privire la o serie de documente aflate în dezbatere publică sau pe circuitul de avizare. Aceste acte trebuie rediscutate, reanalizate şi regândite cu toţi factorii implicaţi, pentru că dorim ca deciziile pe care le luăm să răspundă cerinţelor actuale în vederea creşterii calităţii în domeniul sanitar. Un exemplu îl reprezintă legea privind exercitarea profesiilor în sistemul de sănătate. Actul normativ vizează activitatea şi are impact asupra tuturor celor care lucrează în sistem, motiv pentru care se impune a fi elaborat cu atenţie şi responsabilitate, în funcţie de solicitările şi nevoile tuturor categoriilor de personal", a declarat Costache, citat în comunicat.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
- Plata pensiilor pentru luna mai. Daniel Baciu, șeful Casei de Pensii, precizări importante pentru pensionarii români
- Efectele prafului saharian asupra sănătății. Beatrice Mahler: Cine trebuie să aibă grijă să nu iasă din casă
- Ce nu știai despre praful din Sahara. „Călătoria“ de mii de kilometri datorită căreia se dezvoltă pădurea amazoniană
- Bacterie de origine fecală găsită în 2 milioane de sticle de apă ”de fițe”
- Horoscop 24 aprilie: Berbec, Taur, Gemeni, Rac, Leu, Fecioară. Zodia care-și pierde controlul. Va fi foarte greu să-ți revii!
- Horoscop 25 aprilie: Balanță, Scorpion, Săgetător, Capricorn, Vărsător, Pești. Zodia care nu trebuie să mai amâne o discuție delicată! Nu vei scăpa
- 5 pași pentru un somn mai bun conform oamenilor de știință
- Pască pufoasă fără aluat
- Ce se întâmplă cu pensiile românilor. Răsturnare de situație de la Poșta Română
- Judecătoarea din dosarul lui Vlad Pascu, autoarea unor gafe intolerabile, mută în fața presei. Tace mâlc