La nici jumătate de an de când urase românilor ”Să trăiți bine” (6 decembrie 2009), Băsescu anunța tăierea pensilor și a salariilor bugetarilor. Mesajul televizat al președintelui, care l-a dus într-un sfert de oră de la 49,99 la 20%, avea loc după ”o întâlnire cu liderii coaliției guvernamentale, cu care a discutat despre situația economică”, conform Agerpres.
De ce a ales Ludovic Orban, altfel un experimentat politician, să repete greșeala lui Băsescu? Justificarea fostului președinte era că premierul Boc se temea de reacția electoratului și a trebuit să îl preseze, să îl pună în fața faptului împlinit. Cine îl obliga, însă, pe Orban să anunțe măsurile pe care le va lua Cîțu? De ce nu l-a lăsat pe premier să dea vestea proastă românilor ? De ce nu a vorbit Barna sau Hunor, după ședința Coaliției de lunea trecută? L-a obligat presa, l-a încuiat cu vreo întrebare capcană, în care a căzut marele maestru al combinațiilor de cuvinte din lemn? Nici poveste. Dimpotrivă, Orban a ieșit cu anunțul, ca fumul alb pe coș la alegerea Papei.
Există o explicație?
Da, poate chiar două. În primul rând, spre deosebire de Băsescu, Orban nu are ce popularitate să piardă. Era sub partid și când se afla în Palatul Victoria: undeva pe la 15%. Dacă adăugăm eșecul electoral, manevra cu demisia și ciolăneala pentru funcția de la Cameră...
Oricum, nu popularitatea îl interesează, ci alegerile din PNL. Iar în partid nu e concurs de frumusețe, ci de forță. Altfel spus, e ca la vaccin. Efectele adverse ale anunțului pe care l-a făcut, în termeni de imagine, sunt mult mai puțin importante decât mesajul pe care l-a transmis: el ia deciziile, el stabilește bugetul, el hotărăște ce face guvernul, nu Cîțu. La el a rămas puterea, premierul e doar un executant.
Sfatul lui Machiavelli, mai bine să fii temut decât iubit, e bun și pentru președinții de partid. Dacă tot nu poți fi popular, arată că ești șef. Oamenii știu cum trebuie să se poarte cu șeful.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
Acest articol reprezintă o opinie.Citește articolele cu aceleași etichete:
- Plata pensiilor pentru luna mai. Daniel Baciu, șeful Casei de Pensii, precizări importante pentru pensionarii români
- Bacterie de origine fecală găsită în 2 milioane de sticle de apă ”de fițe”
- Ce nu știai despre praful din Sahara. „Călătoria“ de mii de kilometri datorită căreia se dezvoltă pădurea amazoniană
- Efectele prafului saharian asupra sănătății. Beatrice Mahler: Cine trebuie să aibă grijă să nu iasă din casă
- Horoscop 25 aprilie: Balanță, Scorpion, Săgetător, Capricorn, Vărsător, Pești. Zodia care nu trebuie să mai amâne o discuție delicată! Nu vei scăpa
- Pască pufoasă fără aluat
- Horoscop 24 aprilie: Berbec, Taur, Gemeni, Rac, Leu, Fecioară. Zodia care-și pierde controlul. Va fi foarte greu să-ți revii!
- 5 pași pentru un somn mai bun conform oamenilor de știință
- Ce se întâmplă cu pensiile românilor. Răsturnare de situație de la Poșta Română
- Cățelul tău are căpușe? Află cum le poți îndepărta în siguranță