Oficialul vicecampioanei, Mihai Stoica, consideră că partida de duminică seară a constituit ”cea mai mare rușine trăită" și că fotbaliștii lui Vintilă s-au prezentat lamentabil, tocmai când suporterii s-au reunit pentru un Clasic al României.
”Am în spate o carieră de peste 25 ani, cu mai multe realizări decât îndrăzneam să visez. Au fost și dezamăgiri. Nu gen Knattspyrnufélag, dar au fost. DOAR CĂ O RUȘINE MAI MARE DECÂT CEA TRĂITĂ DUMINICĂ NU-MI AMINTESC. Nu contează că șansele la titlu au rămas intacte sau că ei își continuă tradiția în playout. Contează doar că ne-am prezentat lamentabil în fața suporterilor care s-au întors lângă noi cu elan și speranțe. Putem să-i readucem doar dacă vom căștiga titlul. E MOMENTUL ZERO. Prestația lui Planic, venirile lui Miron și Adi Petre, precum și revenirile lui Ovidiu Popescu și Panțîru pot aduce ceea ce a lipsit. Motivație, determinare, sacrificiu. Schimbare de atitudine. Pentru că valoare este. Cine nu crede, să revadă rezumatele jocurilor cu Viitorul și Craiova din decembrie.” a scris MM Stoica pe Facebook.
Directorul sportiv de la FCSB este convins că echipa este în fața unui „moment zero" care să însemne trezirea la viață a echipei care a obținut o singură victorie din 4 meciuri jucate în 2020.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
Citește articolele cu aceleași etichete:
- Horoscop 7 mai: Balanță, Scorpion, Săgetător, Capricorn, Vărsător, Pești. Zodia care are probleme cu banii. Ai mare grijă, zilele acestea!
- Gestul făcut de Regele Charles al III-lea față de România, chiar înainte de încoronare. Camelia Csiki: Asta mi s-a părut senzațional
- Ofertă la un supermarket din România: Un leu - în loc de 50 de bani - pentru fiecare sticlă reciclată
- Dobânzi calculate greșit la o bancă celebră: Românii, afectați! Elena Cristian: Dacă s-a întâmplat așa ceva... există o singură explicație
- Alertă meteo de grindină, vijelii și averse torențiale. Zonele vizate
- Azi începe Eurovision 2024. România nu participă, TVR nu transmite. Bine că avem mii de angajați, cu salarii mari, și audiență zero...
- Eda Marcus, prezentatoare TVR, moment delicat: "Am fost scoasă de pe post pentru că eram prea drăguță"
- BANCUL ZILEI: Ardeleanul și-a cumpărat ochelari...
- Horoscop 8 mai: Berbec, Taur, Gemeni, Rac, Leu, Fecioară. Zodia care primește bani. Nu te vei bucura prea mult de ei
- BANCUL ZILEI: Secretul unei căsnicii lungi