Moscova impune RESTRICȚII mai DURE din cauza COVID-19
Data publicării:
Autor: Doinița Manic
WhatsApp
Moscova a decis înăsprirea restricțiilor din cauza creșterii numărului de îmbolnăviri cu COVID-19.

Potrivit unui decret semnat de primarul Moscovei, Serghei Sobianin, locuitorii orașului cu vârstă peste 65 de ani, dar și cei care au boli cronice, trebuie să stea acasă și să evite ieșirile care nu reprezintă o urgență. Noua măsură este valabilă până în 28 octombrie și a fost luată din cauza faptului că Moscova a înregistrat o creștere a numărului de infectări în ultimele săptămâni, transmite Interfax. În plus, conform noului decret, angajatorii au fost sfătuiți să transfere angajații într-un mod de lucru la distanță până pe 28 octombrie.

Începând cu 28 septembrie, moscoviții de peste 65 de ani au fost sfătuiți să nu părăsească casele decât dacă este absolut necesar, același lucru se aplică și persoanelor care suferă de boli cronice. Sobianin a explicat că autoritățile nu intenționează să-i amendeze și să-i pedepsească pe cei care își părăsesc domiciliul. 

De la începutul pandemiei, în Moscova au fost înregistrate 290.293 de cazuri de infecție COVID-19. Marți, 29 septembrie, în capitală au fost raportate  2.300 de noi cazuri de infecție cu Covid-19.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel