Moţiune de cenzură. Senator PNL: Acesta va fi momentul în care o vom depune
Data publicării:
Autor: DCNews Team
WhatsApp
Primarul liberal din Lugoj, Claudiu Buciu, ar putea fi exclus din PNL. A desfiinţat patru instituţii de cultură
Primarul liberal din Lugoj, Claudiu Buciu, ar putea fi exclus din PNL. A desfiinţat patru instituţii de cultură
Senatorul PNL Cristian Chirteş a declarat vineri, la Târgu Mureş, că moţiunea de cenzură împotriva Guvernului va fi depusă cu siguranţă în actuala sesiune parlamentară, însă numai în momentul în care există cele 233 de semnături necesare, care ar coincide cu numărul de voturi pentru aprobarea documentului în Parlament.

'Moţiunea de cenzură cu siguranţă va fi depusă în această sesiune, bineînţeles, în momentul în care avem cele 233 de semnături necesare pentru aprobarea acestei moţiuni. Au fost negocieri cu absolut toate partidele politice din opoziţie, inclusiv cu ADLE, Pro România, USR a fost de acord, de asemenea, şi UDMR, PMP este de acord, aşteptăm în aceste zile modificări pe textul moţiunii de cenzură de la toate partidele şi, bineînţeles, aceste discuţii se vor concretiza într-o semnare a moţiunii de cenzură.

Să nu uităm că moţiunea de cenzură, indiferent de votul pe care, dacă va veni Guvernul Dăncilă în Parlament, îl va obţine Guvernul Dăncilă II sau III, această moţiune va fi depusă. Noi aşteptăm paşii constituţionali, respectarea Constituţiei, şi cred că toată lumea înţelege că nu vrem să ne hazardăm în depunerea unei moţiuni, decât după ce s-au epuizat aceşti paşi constituţionali, ceruţi de preşedintele Iohannis, dar şi de către partidele din opoziţie', a precizat, într-o conferinţă de presă, Cristian Chirteş. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel