Muzeul Bran, în pericol de a se închide. Poziția statului român: "Suntem în două procese"
Data actualizării:
Data publicării:
Autor: Ema Apostu
WhatsApp
Castelul Bran
Castelul Bran
Muzeul Național Bran este în pericol de a se închide, după ce a pierdut terenul pe care se află Secţia Etnografică, prin retrocedare. Noii proprietari vor să îl vândă.

"Noi, în acest moment, suntem în următoare situaţie. Suprafaţa de 9610 m pătraţi, pe care se află Secţia Etnografică a Muzeului Bran, are în acest moment doi proprietari, în sensul de moştenire a unor acte de proprietate anterioară. Avem, întâi, o proprietate care reprezintă o treime din această suprafaţă deţinută de doamna Polizu - Micșunești şi suntem în cadrul unui proces cu domnia sa. Există, într-adevăr, o sentinţă a Judecătoriei Zărneşti care dispune Muzeul Bran în situaţia de a evacua întreaga suprafaţă, chiar dacă domnia sa a cerut, prin acţiunea depusă la judecătorie, doar o treime.

În cazul celeilalte suprafeţe, care reprezintă două treimi din întreaga suprafaţă a Secţiei Etnografice, noi am depus o acţiune în anularea contractului de vânzare - cumpărare. Acest contract s-a făcut fără ca statul român să aibă posibilitatea să îşi exercite dreptul de preemţiune. Suntem în cadrul a două procese", a explicat Liviu Brătescu, secretar de stat la Ministerul Culturii, la Antena 3.

Are statul român bani să cumpere acest teren?

"Statul român poate intra într-o negociere cu doamna Polizu - Micșunești pentru că în celălalt caz nu avem despre ce să discutăm în acest moment, nu există un obiect concret. Pentru a se întâmpla acest lucru, avocaţii doamnei trebuie să depună mai întâi la Direcţia Judeţean Braşov, apoi spre Ministerul Culturii solicitarea dreptului de preemţiune. Fără această solicitare, Ministerul Culturii nu poate discuta despre identificarea unei sume de bani", a declarat Brătescu.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel