Începând de astăzi, 3.06.2020, Muzeul Țării Secașelor din Miercurea Sibiului, unitate componentă a Muzeului ASTRA, se va redeschide publicului.
”Reamintim faptul că instituția a sistat orice acțiune destinată vizitatorilor în data de 12.03.2020, ca măsură pentru prevenirea răspândirii virusului COVID-19. În prezent, toate masurile de prevenție și protectie sunt luate, iar unitatea muzeală a fost dotată cu dezinfectant și alte elemente antiseptice/ virusologice recomandate de Institutul Național pentru Sănătate Publică. Totodată, personalul din Muzeu a fost instruit cu privire la măsurile pentru combaterea coronavirusului”, precizează reprezentanții instituției într-un comunicat de presă.
Un muzeu nou, dar reprezentativ zonei
Inaugurat anul trecut, pe 19 mai, Muzeul Țării Secașelor, cel mai nou muzeu din peisajul cultural al județului Sibiu, reunește exponate reprezentative acestei zone, ilustrând aspecte referitoare la istoria, viața cotidiană și ocupațiile românilor, sașilor, landlerilor etc.
Sediul este într-o clădire aflată în Piața Corneliu Medrea, nr. 31, în zona centrală, în apropierea bisericii greco-catolice și a bisericii evanghelice din Miercurea Sibiului. Lucrările de amenajare au durat un an de zile, iar expoziția de aici cuprinde toate cele patru încăperi ale clădirii.
Ce puteți vedea la muzeu
Muzeul conține piese de mobilier, textile, costume tradiționale, mijloace de transport, instrumentar agricol etc., toate puse în valoare (și) prin intermediul mijloacelor audio-video. Acest proiect a fost posibil cu ajutorul Consiliului Județean Sibiu.
Program de vizitare - miercuri până duminică, între orele 10:00 -18:00.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
Citește articolele cu aceleași etichete:
- SRI face angajări. Posturile pentru care puteți aplica. Vă puteți înscrie în cursă până la finalul lunii mai
- Micii pe care îi mâncăm nu mai au nicio legătură cu micii adevărați. Ingredientul care lipsește cu desăvârșire. Medicul Alin Popescu: Aș da o lege să se schimbe compoziția
- BANCUL ZILEI: Ardeleanul și avocatul...
- Cât a plătit o mămică pentru 3 felii de cozonac la supermarket: Nici nu-ți vine să-l mai mănânci / video
- Numerologul Romeo Popescu, previziunile pentru luna mai, în funcție de cifra destinului: Cine are idei geniale și face rost de bani
- Dedesubturile pensionării lui Iohannis. Chirieac: Acest lucru e un mare secret pentru mine
- Cea mai mare inutilitate din București. Primarul de sector care credea că va da lovitura și turiștii vor lua cu asalt construcția
- Vacanța ieftină în Istanbul nu mai există! ”Prețurile de acum încolo vor fi exagerate”. Ce notă de plată a primit o familie de români cu un copil mic după masa de prânz
- Cântec comunist pus pe manele. Parodia pe 1 Mai pe care să o asculți la grătar /video
- Ce au făcut primarii USR în mandatele lor. Exemplele care spun totul despre edilii pe care i-ați ales