Muzicianul A.G. Weinberger lansează cartea Singular, la Alba Iulia
Data actualizării:
Data publicării:
Autor: Flaviu Predescu
WhatsApp
Consiliul Județean Alba și Biblioteca Județeană ,,Lucian Blaga” Alba vor găzdui la mijloc de lună septembrie, un eveniment editorial special, avându-l ca invitat de onoare pe reputatul muzician A.G. Weinberger. Evenimentul cultural va avea loc în data de 13 septembrie 2019, începând cu orele 17:00, în curtea Bibliotecii Județene „Lucian Blaga” Alba.

Curtea Bibliotecii Județene Lucian Blaga Alba

Curtea BJLB este recent renovată, amenajată și dotată pentru a servi ca spațiu alternativ de derulare a activităților de animație culturală, în vederea aproprierii de carte. Curtea dispune de un sistem modern de iluminare și de un amfiteatru cu 50 de locuri. Noul spațiu de evenimente culturale poate servi atât pentru activități destinate copiilor cât și pentru evenimente destinate adulților.

Programul evenimentului va avea două părți: lansarea cărții Singular semnată de A.G.Weinberger dublată de un recital de blues și jazz cu intervenții de lectură din carte, susținute de actrița Bianca Goadă. Intrarea la eveniment este liberă iar doritorii vor putea achiziționa la final, cartea cu autograful autorului.

A.G. Weinberger a făcut, la mijlocul anilor optzeci, trecerea de la chitara rock la blues, devenind promotor al blues-ului American în România. În 1986 înființează prima formație de blues din România – Transylvanian Blues Community cu care a umplut sălile de concerte de la acea vreme. După 1990, A.G. Weinberger face turnee în Germania, Elveția, Israel, Turcia, Ungaria, unde a cântat în deschiderea concertului lui Al Di Meola.

A lansat albumele Reborn, Mighty Bussines, Singular, Guitar Man (vol.1 și 2), Nashville Calling, Transylvania Avenue, Good Morning, Mr. Blues, și Standard Weinberger cu care a obținut Premiul „Cel mai bun disc de jazz al anului 1997". Tot în 1997 a cântat la București cu ocazia vizitei președintelui American Bill Clinton, primind de la acesta un mesaj de mulțumire. A produs și a prezentat emisiuni muzicale la radio și TV. A fost decorat cu Ordinul Meritul Cultural în grad de Cavaler, arată un comunicat BJLB Alba.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel