Doi astronauți americani se vor afla la bordul unei rachete SpaceX. Acesta este primul zbor american cu echipaj uman din 2011, relatează AFP, precizează Agerpres.
Decolarea va avea loc pe data de 27 mai. Înalţi oficiali ai agenţiei spaţiale şi ai companiei Elon Musk s-au reunit de joi la Centrul spaţial Kennedy, în Florida, pentru a verifica dacă totul este pregătit şi sigur pentru misiune. Robert Behnken şi Douglas Hurley vor decola pe 27 mai la 16:33 (20:33 GMT) la bordul unei capsule Crew Dragon, spre Staţia Spaţială Internaţională (ISS), căreia i se vor alătura a doua zi.
O nouă eră a explorărilor spaţiale
O nouă eră a explorărilor spaţiale este pe cale să înceapă, odată cu reluarea lansărilor de astronauţi americani, cu rachete de producţie americană, de pe pământ american, după o pauză de aproape 10 ani în care transportul în spaţiu al astronauţilor americani a fost asigurat de rachete şi capsule de concepţie rusă din clasa Soyuz, conform NASA.
Această misiune, denumită Demo-2, are drept obiectiv testarea cu echipaj uman a capsulei Crew Dragon, produsă de compania lui Elon Musk, SpaceX, la fel ca şi racheta portantă Falcon 9. Deocamdată durata acestei misiuni nu a fost stabilită.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
- Orașul din România unde nu există ambuteiaje. Titi Aur: De ce se circulă extraordinar, în ciuda faptului că e foarte aglomerat / video
- Aderarea completă a României la Schengen. Comisarul European pentru Afaceri Interne, anunț important. Când ar putea fi eliminate și controalele la frontierele terestre
- Ce sunt tahionii, particulele "suspecte" care au invadat Universul
- "Sunt distrusă psihic". Ilona și Ristei, cădere nervoasă: "Este un fel de Sandu Ciorbă, ȋn chineză!"
- Naty Badea: Nu mai este de trăit în Italia. Mie îmi este foarte teamă chiar și să merg pe stradă
- Proiectul Ministerului de Interne care vizează îmbunătățirea și modernizarea sistemului. Bogdan Despescu, explicații / video
- Avocatul Poporului vrea să le facă dreptate „copiilor pandemiei” care au pierdut doi ani de școală
- USR, proiect de lege privind trimiterea pacienților de la stat la privat. Rafila, reacție
- Previziunea lui Ciuvică privind alegerile pentru Primăria Capitalei: Ia peste 40% / video
- Chirieac, după riposta Israelului asupra Iranului: S-ar putea să încheiem această pagină neagră din istoria Orientului Mijlociu