Agenţia spaţială americană NASA a lansat sâmbătă cel mai avansat laser plasat vreodată pe orbită, ICESat-2, care are misiunea de a studia amploarea topirii gheţii pe Terra, aflată într-un proces de încălzire, transmite France Presse.
Satelitul de jumătate de tonă a fost propulsat de o rachetă Delta II de la baza aeriană Vandenberg din California, la ora locală 06:02 (13:02 GMT). Această misiune, de un miliard de dolari, este 'extraordinar de importantă pentru ştiinţă', a declarat presei Richard Slonaker, managerul programului ICASat-2 al NASA. Aceasta pentru că, de aproape zece ani, agenţia nu mai avea un instrument pe orbită pentru a măsura grosimea suprafeţelor acoperite de gheaţă de pe planetă.
Gaze cu efect de seră, schimbări climatice
Misiunea anterioară, ICESat, a început în 2003 şi s-a încheiat în 2009. Datorită acesteia, oamenii de ştiinţă au aflat că banchiza se micşorează şi că suprafeţele acoperite cu gheaţă dispar din regiunile de coastă din Groenlanda şi Antarctica. De atunci, s-au efectuat măsurători cu ajutorul unui avion în cadrul unei misiuni numite Operation IceBridge, ce a constat în survolarea Arcticului şi Antarcticii. Însă este necesară o actualizare urgentă.
Utilizarea din ce în ce mai mult a combustibililor fosili pe Pământ conduce la o creştere constantă a emisiilor de gaze cu efect de seră, care sunt considerate principalele cauze ale schimbărilor climatice. Temperatura medie la nivel mondial este în creştere de la an la an, patru cei mai calzi ani ai timpurilor moderne fiind înregistraţi între 2014 şi 2017. Se aşteaptă ca noul ICES-2 să-i ajute pe oamenii de ştiinţă să înţeleagă în ce măsură stratul de gheaţă contribuie la creşterea nivelului mării.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
Citește articolele cu aceleași etichete:
- Marte în Berbec, din 30 aprilie. Ce aduce în viețile noastre. Patru zodii sunt primele afectate
- Doi mari actori români au scris istorie împreună, dar s-au urât în viața reală. De ce nu și-au vorbit timp de 32 de ani
- Lovitură de teatru la CCR: documente ANAF, declarate neconstituționale în procesele penale
- "Să aprindem grătarele". Ce spune Mihaela Bilic despre mici, cel mai popular aliment printre români
- Probleme pentru doi concurenți, la Te cunosc de undeva: "M-am trezit cu genunchiul umflat"
- Dispare obiceiul de a consuma vin? Ce afectează vânzarea popularei băuturi
- DNA, primele acuzații oficiale după perchezițiile la Complexul Energetic Oltenia (CEO). Cine este directorul reținut. Acuzațiile procurorilor
- Selly, explicații în scandalul cu Radu Alexandru - "piticigratis", Iorga, Adrian Elicopter de Luptă și acuzațiile de viol / video
- 10 lucruri pe care nu le știai despre primarul USR Dominic Fritz
- BANCUL ZILEI: Lucruri dificil de realizat