26 noi 2020 / 14:33
Nicolae Botgros, mesaj FULMINANT. Are plămânii afectați! "O mare PROSTIE. 100 de grame de RACHIU NU te protejează de COVID"
Nicolae Botgros a transmis un mesaj dur după ce s-a vindecat de COVID-19. Plămânii lui sunt destul de grav afectați. 
Foto: Facebook

Nicolae Botgros s-a vindecat de COVID-19, dar perioada în care a stat internat l-a marcat pe viață. După ce a fost internat la Terapie Intensivă, plămânii dirijorului Orchestrei “Lăutarii” sunt destul de mult afectați. Acesta a povestit totul despre experiența pe care a avut-o ca pacient.

“Plămânii mei au fost afectați în proporție de 70 la sută, poate chiar și mai mult. Nu simțeam nimic, pentru că am fost sedat. Când pacienții sunt mai agitați, mai agresivi, medicii le pun niște injecții și îi calmează”, a declarat Nicolae Botgros.

"Stai mereu cu frica să nu se întâmple ceva. Mă simțeam într-o altă lume"

 

"Cel mai greu mi-a fost să stau cu masca de oxigen pe față non-stop, inclusiv să dorm cu ea. Dar nici măcar nu poți să dormi, pentru că ești plin cu catetere, sonde, tuburi, cabluri! Ești "îmbrăcat" în toate acestea și arăți ca un cosmonaut. Ți-e somn, dar nu poți dormi. Te temi să nu cadă vreo sondă, să nu iasă vreun cateter și să înceapă să curgă sânge. Stai mereu cu frica să nu se întâmple ceva. Somnul nu-i somn. Odihna nu-i odihnă. Șase zile și șapte nopți nu le-am dormit absolut deloc. Mai ațipeam uneori ziua, dar nici măcar nu știam când îi ziua și când e noapte. Mai întrebam pe câte un medic cât este ora… Mă simțeam ca într-o altă lume", a continuat el.

Mesaj dur pentru toți cei care nu cred în COVID-19

 

În final, dirijorul le-a transmis tuturor să țină cont de sfaturile medicilor, să nu ia în bătaie de joc virusul, pentru că acesta există și poate ucide rapid.

"La ultima nuntă la care am cântat, în România, erau peste 800 de oameni. Vreo 200 din ei au vrut să facă poze cu mine. Erau oameni diferiți – și din acei care cred, și din acei care nu cred. Făceau poze, spuneau că nu mai este niciun pericol, mai trăgeau câte o pălinca pentru profilaxie…

Toți trebuie să fie atenți la ceea ce ne spun medicii. Noi suntem cu arta și, dacă aveți încredere în noi, dacă vă place cum cântăm și ascultați cântecele noastre trebuie să aveți încredere și în ceea ce spun medicii, să ascultați și de ei, dar nu toate falsurile care apar. Este o mare nebunie și o mare prostie să crezi că 100 de grame de rachiu te pot proteja sau trata de COVID", a completat Nicolae Botgros pentru report.md.

Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
Crossuri parteneri