Despre Nicolae Voiculeț
Este unul dintre demnii apărători şi continuatori ai valorilor autentice, dedicându-se unui instrument complex, cu sonorităţi divine, precum naiul. Proiectul muzical este gândit ca fiind unul de promovare a identității românești și de redescoperire a valorilor naționale, de aceea poartă un titlu încărcat de energia eminesciană – „Țara mea de glorii, țara mea de dor”.
Artistul s-a născut la Sinaia, într-o zi de iarnă, și a urcat pe scenă încă de la vârsta de 5 ani, cântând alături de orchestre mari ale vremii. A participat la cele mai prestigioase festivaluri de creaţie, obţinând de fiecare dată locul I, atât pentru maniera interpretării vocale, cât şi pentru cea dirijorală. A urmat cursurile Liceului de Muzică „George Enescu”, fiind introdus de către profesori în studiul pianului, însă de la 12 ani tatăl său l-a îndrumat spre desluşirea tainelor şi esenţei marii muzici şi a naiului. Încă de la primul contact cu naiul, artistul s-a contopit în sunetul duios al instrumentului, simțind că menirea sa este de a-i ocroti sunetul ca pe propria fiinţă.
Nicolae Voiculeţ este unul dintre preceptorii esteticii frumosului muzical, care a cucerit întreaga lume prin simţire, puritate şi sensibilitate și a făcut cunoscută tradiţia poporului său prin sunet în peste o sută de concerte, în diverse colţuri ale lumii. A colaborat cu Orchestra Filarmonică din Viena, Stockholm, Praga, a avut evoluţii artistice în lumea arabă, dar şi în Japonia, America de Nord şi America de Sud. A urcat pe scene de mare prestigiu artistic din Cehia, Franţa, Austria, Ungaria, Turcia, SUA, Canada, Germania, Japonia, India, Spania şi Italia, alături de mari muzicieni ai lumii.
Indiferent de genul muzical pe care îl abordează şi de publicul căruia i se adresează, rămâne acelaşi om de valoare şi muzician complex, a cărui unică dorinţă şi motivaţie este vindecarea oamenilor prin sunet. Nicolae Voiculeț reușește la fiecare apariție pe scenă să evidenţieze puterea fără seamăn a folclorului şi a autenticităţii româneşti, arată un comunicat al MNLR.
Intrarea este liberă, în limita locurilor disponibile.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
Citește articolele cu aceleași etichete:
- Horoscop 25 aprilie: Balanță, Scorpion, Săgetător, Capricorn, Vărsător, Pești. Zodia care nu trebuie să mai amâne o discuție delicată! Nu vei scăpa
- Satul în care vin turiști din Austria, Germania, Belgia și de peste Ocean. Tanti Emilia dezvăluie secretele ciorbei de miel: ”Este regele ciorbei”
- O nouă escrocherie face ravagii în Franța. Ce este metoda "cetățeanul român"
- Acoperiș pe toate blocurile. Sociologul Bulai vine cu o idee inedită, ca la țară, dar cu ”super rentabilitate”: Micul Paris pe bune!
- Salariu minim mai mare decât cel minim pe economie și șase salarii compensatorii pentru toți angajații din bănci. Acordul parafat miercuri cu sindicatele
- Ucraina a refuzat ca o stradă din Odesa să se numească Mihai Eminescu. Ce variante au fost acceptate
- Mircea Badea, propunere tare pentru șoferii de mașini electrice: Ori protejezi natura, ori ce faci?!
- Mugur Ciuvică a spus cine ar fi cel mai bun președinte pentru România: E la ani lumină față de orice contracandidat / video
- Loto 6/49. Rezultatele tragerilor de joi, 25 aprilie, 2024. Report cumulat la Noroc de peste 1,85 milioane de euro
- Iohannis zice că "economia României nu șchioapătă". Coșea: Bineînțeles că nu, pentru că se târâie ca un melc. Ce îi trebuie pentru a deveni "tigru"