Nicolas Sarkozy, judecat pentru corupție. "NU recunosc niciuna din aceste INFAMII"
Data publicării:
Autor: Doinița Manic
WhatsApp
Fostul preşedinte francez Nicolas Sarkozy susține că acuzațiile care i se aduc în cadrul procesului în care este judecat pentru corupţie şi trafic de influenţă, sunt niște "infamii".

Procesul în care fostul preşedinte francez Nicolas Sarkozy este judecat pentru corupţie şi trafic de influenţă a fost reluate, transmite Agerpres. Sarkozy a catalogat acuzațiile care i se aduc drept "infamii", citează AFP.

"Nu recunosc niciuna din aceste infamii cu care sunt urmărit de şase ani.", a declarat Sarkozy, în primele sale cuvinte în faţa tribunalului corecţional din Paris.

Înaintea lui, un singur alt fost preşedinte francez, Jacques Chirac, a fost judecat şi condamnat în anul 2011 la doi ani de închisoare cu suspendare pentru deturnare de fonduri publice, însă Nicolas Sarkozy, în vârstă de 65 de ani, este primul şef de stat acuzat de corupţie. După un start fals lunea trecută, procesul s-a reluat în prezenţa fostului înalt magistrat Gilbert Azibert, care nu a reuşit să amâne audierea din motive de sănătate.

VEZI ȘI: PREMIERĂ în Franţa postbelică. Fost PREȘEDINTE, judecat în dosarul interceptărilor

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel