De la ce pleacă disputele?
'Premierul Alexis Tsipras a acceptat demisia şefului diplomaţiei' şi va prelua funcţiile acestuia, pentru a 'contribui la realizarea acordului' semnat în iunie cu omologul său macedonean Zoran Zaev cu privire la noul nume al Macedoniei, se arată într-un comunicat.
Mai devreme, presa elenă a relatat că Nikos Kotzias a avut o dispută cu ministrul apărării Panos Kammenos în legătură cu acordul care prevede redenumirea statului Macedonia în 'Republica Macedonia de Nord'. Kotzias a fost principalul negociator al Greciei în discuţiile care au condus la semnarea în iunie a acordului cu Skopje, relatează Reuters.
Presa greacă a relatat miercuri că Nikos Kotzias şi Panos Kammenos, un partener în guvernul de coaliţie, au discutat în contradictoriu în timpul unei reuniuni a cabinetului de miniştri, prezidată marţi de premierul Alexis Tsipras.
Kammenos, care conduce mica formaţiune Grecii Independenţi, suveranistă şi de dreapta, se opune vehement acordului cu Macedonia şi a declarat că ar putea demisiona din guvern din acest motiv.
Grecia se opune vehement
În iunie, autorităţile de la Skopje şi Atena au pus capăt diferendului ce data de decenii în legătură cu numele vecinului nordic al Greciei, denumirea acceptată de ambele părţi fiind 'Republica Macedonia de Nord'. Această soluţionare a determinat Grecia să renunţe la opoziţia faţă de aderarea Macedoniei la NATO. Grecia, membră a NATO şi UE, a refuzat până atunci să accepte numele ţării balcanice, apreciind că acesta implică pretenţii teritoriale asupra provinciei greceşti Macedonia.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
Citește articolele cu aceleași etichete:
- Delia Budeanu, povestea neștiută. Cea mai cunoscută crainică din istoria Televiziunii Române de dinainte de '90 se temea să nu fie împușcată de Ceaușescu
- Horoscop 23 aprilie: Balanță, Scorpion, Săgetător, Capricorn, Vărsător, Pești. Zodia care are probleme în familie. Mergi pe vârfuri!
- Zodia care trebuie să facă schimbări în perioada următoare. Daniela Simulescu: Vă recomand să stați departe / video
- Banca Mondială și FMI recomandă noi taxe și impozite pe salariile românilor, dar și pe locuințe și mașini. Alternativa lui Adrian Negrescu
- Modificare RCA - numeroși șoferi vor plăti bani mai mulți. Titi Aur arată manevra care s-a făcut / video
- Horoscop 22 aprilie: Berbec, Taur, Gemeni, Rac, Leu, Fecioară. Zodia care se simte manipulată. Vei fi radical
- Armata SUA testează o armă experimentală cu microunde de înaltă putere. Ce este Proiectul Meteor
- O țară din Europa are școală gratis pentru adulți, inclusiv pentru români. Învață două limbi străine și obțin și competențe profesionale
- BANCUL ZILEI: Bulișor, răspuns magistral pentru tată
- Apa îmbuteliată în pet-uri, pericol pentru sănătate. Dr. Mircea Duțu: ”Particule extrafine au ajuns în sânge, inimă și creier”. Care este cea mai sigură apă
- Circulăm într-o junglă. Mesajul unui expert auto: Cifrele ne arată că trebuie să știi să te aperi
- Cum te prind criminaliștii doar după scris. Comisar-șef: Activitatea este exclusiv umană
- Femeia, arătată cu degetul în cuplurile infertile. Cifrele care scot la iveală adevărul: Doar o treime dintre cazuri