Noi evenimente în apropierea Timişoarei, pentru pregătirea anului CCE 2021
Data publicării:
Autor: Florin Răvdan
WhatsApp
Zilele Lacului Surduc, care se desfăşoară în perioada 22-23 iunie, aduce o ediţie bogată în manifestări devenite deja tradiţionale pentru acest eveniment, dar şi unele inedite, prin care să atragă cât mai mulţi participanţi, aşa cum sunt ridicările cu balonul cu aer cald, atelierele meşteşugăreşti sau focurile de tabără. 

Deschiderea oficială a evenimentului are loc sâmbătă la ora 15,00, dar manifestările au început deja de la ora 9,00.

'Deschiderea neoficială a fost una inedită, ridicări în balon cu aer cald, în timp ce pe malul lacului au loc activităţi dintre cele mai atractive pentru vizitatori, un târg de produse şi ateliere interactive de meşteşuguri locale din Ţara Făgetului şi Arad. Pentru că manifestările durează două zile, încă le mai lansăm invitaţia tuturor să vină aici şi să redescopere Lacul Surduc şi împrejurimile sale, noile locaţii de cazare şi petrecere a timpului liber din zonă, să se bucure de drumeţii, de plimbări cu bicicleta, concerte pe malul lacului, volei pe plajă, plimbări cu barca pe lac şi multe altele', declară directorul executiv al Asociaţiei pentru Promovarea şi Dezvoltarea Turismului (APDT) a judeţului Timiş, din cadrul Consiliului Judeţean Timiş, Delia Barbu.

Evenimente pe lac şi spectacole pentru copii

După deschiderea oficială, turiştii vor avea o ofertă şi mai diversificată de petrecere a timpului: aventuri pentru copii, evenimente pe lac, kaiac, canoe, plimbări cu barca, plimbări cu canoe, spectacol pentru copii, iar seara, concerte. Programul de duminică începe cu un concurs de pescuit pentru copii, activităţi pe malul lacului, târgul cu vânzare de produse şi atelierele interactive de olărit, sculptură în lemn, opincărit.

La orele amiezei va avea loc defilarea ambarcaţiunilor ISU Banat, parada ambarcaţiuni, întreceri de bărci. Zilele Lacului Surduc se vor încheia cu un program folcloric. Pentru pasionaţii de senzaţii tari s-a ţesut şi o legendă legată de un monstru care-şi scoate capul din apa lacului în nopţile cu lună plină, acest 'Loch Ness' local fiind văzut doar de către pescarii care au susţinut că l-au văzut.

În apropierea lacului, turiştii pot vizita alte două complexe turistice, Zolt şi Valea lui Liman, bisericile din lemn de la Făget, mănăstirea de la Româneşti, mai multe castele şi conace, Peştera Albastră. Lacul de acumulare de la Surduc a fost construit în perioada 1972-1976, iar evenimentul de la sfârşitul săptămânii este organizat de APDT Timiş, Consiliul Judeţean Timiş şi Primăria comunei Fârdea, fiind înscris pe agenda Timişoara Capitală Culturală Europeană 2021. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel