„Ce este coliva? O fiertură de grâu decorticat (adică de arpacaș), care se îndulcește cu zahăr sau miere și se parfumează după gust cu miez de nucă, coajă de lămâie, stafide și rom. Arpacașul de grâu se poate folosi ca și orezul, se umflă la fiert de 3-5 ori și din el, pe lângă colivă, se poate prepara un fel de pilaf, care mănâncă ca atare sau joacă rol de garnitură pentru carne. Coliva este departe de a fi un desert dietetic, arpacașul are, ca restul cerealelor, 75% amidon/glucide, iar cantitatea de zahăr din colivă este de 500g pentru 1 kg de arpacaș fiert (altfel nu se "leagă") La asta se adaugă miezul de nucă, deci în final coliva ajunge să "cântărească" caloric cât un tort - noroc că nu o mâncăm prea des.
Când eram copil așteptam cu nerăbdare ritualul de preparare al colivei: bunica o fierbea cu o zi înainte de a merge la biserică, iar în dimineața cu pricina se trezea devreme ca să o așeze pe platou și să o decoreze cu zahăr pudră și bomboane colorate. Când se întorcea de la slujbă platoul era aproape gol iar zahărul se transforma într-o crustă translucidă. Mereu o rugam să nu dea toată coliva de pomană, că tare mult ne plăcea și nouă!
Coliva e un simbol, nicidecum un desert cu tabel nutrițional și ingrediente sănătoase. În copilăria trăită la țară am învățat să prețuiesc și să respect coliva. E un preparat care trebuie mâncat cu evlavie și smerenie, pentru aducerea aminte a celor ce nu mai sunt printre noi. Iar gustul ei de grâu și nucă ne conectează cu forța vitală a pământului, cu miracolul vieții, cu misterul morții și cu energia Universului”, a scris Mihaela Bilic pe contul ei de Facebook.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
- Horoscop 25 aprilie: Balanță, Scorpion, Săgetător, Capricorn, Vărsător, Pești. Zodia care nu trebuie să mai amâne o discuție delicată! Nu vei scăpa
- O nouă escrocherie face ravagii în Franța. Ce este metoda "cetățeanul român"
- Salariu minim mai mare decât cel minim pe economie și șase salarii compensatorii pentru toți angajații din bănci. Acordul parafat miercuri cu sindicatele
- Mircea Badea, propunere tare pentru șoferii de mașini electrice: Ori protejezi natura, ori ce faci?!
- Satul în care vin turiști din Austria, Germania, Belgia și de peste Ocean. Tanti Emilia dezvăluie secretele ciorbei de miel: ”Este regele ciorbei”
- Acoperiș pe toate blocurile. Sociologul Bulai vine cu o idee inedită, ca la țară, dar cu ”super rentabilitate”: Micul Paris pe bune!
- Ucraina a refuzat ca o stradă din Odesa să se numească Mihai Eminescu. Ce variante au fost acceptate
- Mugur Ciuvică a spus cine ar fi cel mai bun președinte pentru România: E la ani lumină față de orice contracandidat / video
- Iohannis zice că "economia României nu șchioapătă". Coșea: Bineînțeles că nu, pentru că se târâie ca un melc. Ce îi trebuie pentru a deveni "tigru"
- Loto 6/49. Rezultatele tragerilor de joi, 25 aprilie, 2024. Report cumulat la Noroc de peste 1,85 milioane de euro
- Școala românească nu mai pune accentul pe valorile etice. Profesor universitar: Doar prin educație morală construim o țară educată
- Cum fac criminaliștii percheziția informatică. „Nu întotdeauna este prezent și suspectul”
- Chirieac, după Ciolacu a reamintit că nu a pierdut alegeri de când conduce PSD: Singurele care contează sunt prezidențialele