O nouă victorie în lupta cu HIV. Virusul, ELIMINAT în premieră de cercetători
Data actualizării:
Data publicării:
Autor: Sebastian Florea
WhatsApp
O echipă de cercetători din SUA a reuşit eliminarea virusului HIV la şoareci infectaţi.

Prin flolosirea mai multor tehnici combinate, o echipă de cercetători din Statele Unite a reuşit să elimine pe termen lung virusul HIV, cel care declanşează SIDA, la un număr de şoareci infectaţi. Este, însă, o realizare care rămâne însă foarte departe de o posibilă aplicare pe pacienţi umani, potrivit unui studiu publicat săptămâna aceasta în revista Nature, informează sâmbătă AFP.

Autorii studiului (Prasanta K. Dash, Rafal Kaminski şi Ramona Bella), care activează în cadrul Universităţii din Nebraska şi la Temple University din Philadelphia, au combinat două tehnologii avansate pentru a încerca eradicarea virusului la şoarecii de laborator. Scopul cercetătorilor este de a lupta împotriva reapariţiei infecţiei cu HIV, întrucât în terapiile actuale, care folosesc medicamente antiretrovirale, virusul rămâne în organism în formă latentă şi se reactivează dacă tratamentul este întrerupt, ceea ce face necesar urmarea acestuia pe toată perioada vieţii.

Cercetătorii au utilizat CRISPR-Cas9

Cercetătorii au recurs într-o primă fază la o formă de tratament antiretroviral cu eliberare lentă şi cu acţiune prelungită, procedură cunoscută sub denumirea LASER ART (long-action slow-effective release antiviral therapy), iar în a doua etapă, la tehnica CRISPR de editare genetică. Tratamentul LASER ART a fost administrat timp de mai multe săptămâni într-o mod personalizat pentru a încerca reducerea la minimum a multiplicării virusului în părţi ale organismului considerate drept rezervoare pentru HIV, adică ţesuturi unde în mod normal rămâne latent cum ar fi măduva spinării sau splina. Apoi, pentru a extrage ultimele urme de HIV, cercetătorii au utilizat CRISPR-Cas9, un instrument de editare genetică (supranumit foarfeca genetică) care permite excizarea şi înlocuirea părţilor nedorite ale genomului.

Această combinaţie a permis eliminarea virusului la mai mult de o treime dintre şoarecii care au primit acest dublu tratament, potrivit concluziilor publicate de cei trei cercetători. Potrivit rezumatului studiului, aceste rezultate sunt o demonstraţie a caracterului realizabil al eliminării permanente a virusului. Perspectiva unei eventuale aplicări la pacienţii umani este încă foarte îndepărtată. 'Este un prim pas important către un drum mult prea lung pentru eradicarea virusului', au conchis autorii.

Citește și: 50 de ani de la apariția HIV. Cât de aproape e omenirea de eliminarea virusului

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel