Băieții și fetele din naționala de box a României, care au participat la Turneul Preolimpic din capitala Angliei, vor ajunge la noapte în țară și se vor autoizola la domiciliu. Turneul de box de calificare de la Londra a fost întrerupt luni seară din cauza Coronavirusului care a lovit din plin și lumea sportului mondial.
Pugiliștii români care au participat la concurs au mai rămas câteva zile la Londra din cauza faptului că în această perioadă agitate inclusiv biletele de avion se găsesc greu, delegația României urmând să revină acasă la noapte. Tinerii își ocupă timpul cum pot, iar atunci când se vor întoarce vor intra direct în autoizolare la domiciliu.
”A durat ceva până să găsim pentru toți bilete de avion. E vorba despre 12 persoane și nu am vrut să îi ținem prin escale, ținând cont de ce se întâmpă acum cu această pandemie ”, a declarat Daniel Ion, Secretar General al Federației Române de Box.
Speranțe de calificare pentru Arădoaie și Nechita
Românii revin de la Londra cu un bilet de calificare la Tokyo obținut de Cosmin Gîrleanu, la categoria 52 de kilograme.
Turneul de la Londra va fi reluat la jumătatea lunii mai, exact din momentul în care s-a întrerupt, urmând ca în iunie să se desfășoare turneul de calificare de la Paris, dacă situația privind Pandemia de Coronavirus se va ameliora.
În momentul opririi turneului, România mai avea doi sportivi care urmau să se lupte pentru calificarea la Jocurile Olimpice: Andrei Arădoaie, la 81 de kilograme și Claudia Nechita, la 57 de kilograme.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
Citește articolele cu aceleași etichete:
- Plata pensiilor pentru luna mai. Daniel Baciu, șeful Casei de Pensii, precizări importante pentru pensionarii români
- Efectele prafului saharian asupra sănătății. Beatrice Mahler: Cine trebuie să aibă grijă să nu iasă din casă
- Horoscop 24 aprilie: Berbec, Taur, Gemeni, Rac, Leu, Fecioară. Zodia care-și pierde controlul. Va fi foarte greu să-ți revii!
- Ce nu știai despre praful din Sahara. „Călătoria“ de mii de kilometri datorită căreia se dezvoltă pădurea amazoniană
- 5 pași pentru un somn mai bun conform oamenilor de știință
- Bacterie de origine fecală găsită în 2 milioane de sticle de apă ”de fițe”
- Pască pufoasă fără aluat
- Ce se întâmplă cu pensiile românilor. Răsturnare de situație de la Poșta Română
- Horoscop 25 aprilie: Balanță, Scorpion, Săgetător, Capricorn, Vărsător, Pești. Zodia care nu trebuie să mai amâne o discuție delicată! Nu vei scăpa
- Judecătoarea din dosarul lui Vlad Pascu, autoarea unor gafe intolerabile, mută în fața presei. Tace mâlc